Administraţia Bush şi majoritatea ţărilor membre UE au fost naive dacă au crezut cu adevărat că nimeni nu va vedea Kosovo ca un precedent. Cu atât mai mult le lipseşte acum un cadru

Administraţia Bush şi majoritatea ţărilor membre UE au fost naive dacă au crezut cu adevărat că nimeni nu va vedea Kosovo ca un precedent. Cu atât mai mult le lipseşte acum un cadru legal pentru când şi cum să recunoască independenţa ţărilor, în viitor.

Cu două luni înainte de declaraţia formală de independenţă a Kosovo faţă de Serbia, un alt popor care a suferit mult de-a lungul timpului a încercat să se rupă de ţara pe care o consideră un ocupant ilegal. Căpeteniile Lakota, un trib de amerindieni ale căror pământuri includ părţi din cinci state americane vestice, s-au retras unilateral din tratatele încheiate cu Statele Unite în trecut şi s-au declarat o naţiune independentă. Declaraţia de independenţă a Kosovo a fost pe prima pagină peste tot în lume, în timp ce declaraţia indienilor Lakota a fost primită doar cu curiozitate de agenţiile de presă şi de către blogeri.

Potrivit dreptului cutumiar internaţional, o ţară nu are nevoie decât de un teritoriu definit, de o populaţie permanentă şi de un guvern funcţional pentru a deveni o naţiune independentă, cerinţe pe care atât Kosovo, cât şi Lakota le îndeplinesc. Singura diferenţă reală între cele două este că Statele Unite şi majoritatea ţărilor europene au recunoscut imediat Kosovo, în timp ce scrisorile căpeteniilor Lakota adresate ambasadelor străine au fost total ignorate.

Imaginaţi-vă că Vladimir Putin, ca răzbunare pentru recunoaşterea Kosovo de către SUA, sau Hu Jintao, ca reacţie la criticile legate de reprimarea protestelor din Tibet, ar decide să stabilească legături diplomatice cu Lakota. Cum ar răspunde administraţia americană? Probabil ar acuza China şi Rusia că încearcă să submineze securitatea şi