Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costel Busuioc: „Nu sunt bogat“

Publicat in Adevarul, vineri 21 noiembrie 2008 ·

Cântăreţul, care va susţine un turneu în 13 oraşe din România, spune că averea sa constă în experienţa acumulată pe plan muzical. Sărbătorile de iarnă îl vor găsi acasă pe Costel, în faţa unui examen dificil: primul său turneu în 13 oraşe din România. În paralel, tenorul lucrează la cel de-al doilea album al său. Adevărul: Este primul tău turneu mare, vei cânta în oraşe în care n-ai mai fost niciodată. Cum crezi că vei fi primit?

Costel Busuioc : Sunt nerăbdător, dar şi bucuros că am posibilitatea să cânt ”Acasă de Crăciun”, pentru publicul din toată ţara. Sunt conştient că nu va fi foarte uşor, dar, împreună cu soprana Diana Ţugui şi cu orchestra dirijată de maestrul Marius Hristescu, sper să oferim celor de acasă momente de neuitat şi, bineînţeles, cel mai frumos cadou de sărbători.

În ceea ce priveşte repertoriul, am decis ca, pe lângă ariile celebre de operă prezente pe primul meu album, să ofer publicului şi un  program special de colinde. Astfel, vom simţi mai bine atmosfera Crăciunului.

Cum crezi că ai evoluat muzical de la câştigarea concursului “Hijos de Babel”?

Câştigarea concursului “Hijos de Babel” mi-a schimbat rapid viaţa şi mi-a îndeplinit cel mai frumos vis. Odată cu semnarea contractului cu Sony BMG, am devenit mai încrezător în calităţile mele vocale şi sunt sigur că toate eforturile mele de acum vor fi recunoscute şi apreciate în scurt timp.

Cum s-a vândut albumul de debut, pregăteşti un alt disc în viitorul apropiat?

Nu m-am aşteptat ca primul album să aibă un asemenea succes. Casa de discuri Nova Music Sony BMG România mi-a oferit Discul de Aur la scurt timp după lansare, pentru 15.000 de unităţi vândute.

Iar acum pot dezvălui faptul că, în paralel cu pregătirile pentru acest turneu, lucrez la un nou material discografic, care va apărea pe pia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 4 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°