Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ParkLake Plaza, mall-ul unde vei juca tenis şi fotbal

Publicat in Click, marți 5 noiembrie 2013 ·

Bucureşteni, pregătiţi-vă! În mai mai puţin de doi ani vă veţi putea face cumpărăturile într-un nou mall. Vorbim de data asta despre ParkLake Plaza, care va fi construit în cartierul Titan. Acesta va avea terenuri de tenis şi de fotbal.

În urmă cu mai puţin de o lună, în Capitală a fost inau­­gurat Promenada, un centru comercial aflat în Floreasca. Vorbim despre cel de-al 25-lea mall din oraş. Chiar şi aşa, dezvoltatorii nu se opresc aici, astfel că, în decembrie, vor începe lucrările la un alt magazin imens.

Vorbim de data asta despre ParkLake Plaza, care va fi amplasat pe Bd. Liviu Rebreanu, lângă Parcul Titan, pe un teren de 8,2 hectare.

Centrul comercial, cu o suprafaţă totală de 70.000 mp, 200 de magazine şi 2.600 de locuri de parcare, urmează să fie deschis la sfârşitul anului 2015.

Ca o noutate, ParkLake Plaza va fi primul mall în incinta căruia vor exista zece terenuri de tenis şi fotbal, dar şi un mare loc de joacă pentru copii. Centrul comercial din Titan mai are un avantaj în faţa concurenţilor, aflaţi deja pe piaţă: faptul că se află chiar lângă staţia de metrou, dar şi de cea de RATB.

Astfel că accesul cumpărătorilor va fi foarte uşor. Investiţia, asigurată de compania portugheză Sonae Sierra şi dezvoltatorul irlandez Caelum Development, ajunge la 180 de milioane de euro.

Iată alte centre comerciale importante deschise, în ultimii ani, în capitală!

Bucureşti Mall: Se află în Vitan şi a fost primul mall deschis în oraş, în anul 2002

AFI Palace Cotroceni: A fost deschis în 2009, în sectorul 6, şi este cel mai mare mall din Capitală

Băneasa Shopping Centre: Inaugurarea a fost făcută în 2008, iar până acum a fost de­­-semnat cel mai profitabil mall

Plaza România: Se află între cartierele Dumul Taberei şi Militari şi a fost deschis în 2004

@

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 40 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 39 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 41 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 4 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 41 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°