Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel si Sarkozy incearca sa gaseasca o pozitie comuna

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 mai 2009 ·

Presedintele Frantei Nicolas Sarkozy si cancelarul Germaniei, Angela Merkel (cei mai importanti lideri ai dreptei europene alaturi de premierul italian Silvio Berlusconi), au pledat duminica, la Berlin, pentru adoptarea rapida a Tratatului de la Lisabona (care schimba functionarea UE), insistand insa ca extinderea Uniunii nu este o prioritate.

Sarkozy, fostul presedinte al Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP), a participat la Berlin la lansarea in cursa electorala pentru alegerile pentru Parlamentul European (PE) a Uniunii Crestin Democrate (CDU), partidul care a propulsat-o pe Merkel in pozitia de cancelar si care se pregateste si pentru alegerile legislative interne din septembrie.

"Celor care refuza Tratatul de la Lisabona, care permite o mai buna colaborare, care permite integrarea unor noi membre, si care vorbesc in acelasi timp despre extindere, refuzam sa le intindem mana", a declarat Merkel intr-o reuniune de campanie pentru alegerile europene la care a fost invitat si Sarkozy.

Conservatorii britanici, tinta tandemului Merkel-Sarkozy

Mesajul cancelarului german a tintit tot un partid din familia Popularilor Europeni (PPE), Partidul Conservator din Marea Britanie al lui David Cameron, care are sanse sa-i spulbere pe laburistii lui Gordon Brown la europenele din 7 iunie, pe fondul scaderii dramatice in sondaje a socialistilor, tendinta care se manifesta in toata Europa.

Conservatorii britanici, care vin dupa 12 ani de opozitie in Marea Britanie, au decis iesirea din PPE din care fac parte UMP, CDU sau PDL al premierului italian Silvio Berlusconi, dar si PD-L-ul lui Traian Basescu sau UDMR-ul lui Marko Bela.

Cameron, considerat castigator in sondaje la viitoarele alegeri generale, profita de campania pentru alegerile europene pentru a cere un referendum privind Tratatul de la Lisabona, desi Parlamentul britanic a ratif

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 23 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°