Discursul gurmand, la Caragiale şi la alţii
● Se implica. Iată, e celebrul articolul pe care l-a scris după răscoala din 1907. Era plecat, dar era racordat la evenimentele din ţară şi a simţit nevoia să protesteze. Că unii au criticat felul în care a făcut-o, asta este altceva, dar el a reacţionat.
Era foarte la curent şi era foarte amator să afle. Când primea o scrisoare sau aştepta pe un prieten, de pildă, era însetat de noutăţi. De pildă, îl aştepta pe prietenul său, Dobrogeanu-Gherea, care era socrul lui Zarifopol. Venirea lui Dobrogeanu în Germania era aşteptată de Caragiale ca un mare eveniment. Îl aştepta să-i aducă tolba plină de veşti. Era interesat şi de lumea politică, şi de istoriile, să zicem secrete, ale lumii româneşti. Era foarte interesat de bucătăria românească. Înainte de a pleca din Berlin către România, îi trimitea o listă unui prieten cu ce să cumpere. Era o listă du bunătăţi.
Sau în opera lui sunt chefuri teribile şi câte un ospăţ care ţine, ca într-o schiţă, chiar şi trei zile, până se închide Parlamentul. Deci discursul gurmand - din opera, corespondenţa şi viaţa lui Caragiale - este foarte pitoresc şi foarte bogat. Sigur, el era implicat în activitatea românească şi îi plăcea. Pe lângă râsul lui, sunt foarte multe suspinuri, o jale, care e autentică, în felul de a fi a lui Caragiale faţă de România. Dar să revin la ce spuneam: îi plăcea bucătăria românească. Sunt pagini absolut extraordinare, care alcătuiesc un discurs gurmand foarte puternic, în opera lui, ca şi în corespondenţa lui. O dată m-am amuzat şi am scris ceva despre felul cum se mănâncă şi ce se mănâncă în opera lui Caragiale şi ce rol are mâncarea.
● Cred că ar fi frumos să reconstituim reţetele epocii pornind de la toate aceste citări gurmande din operă şi din scrisori.
Oricum, putem reconstitui ce se mânca. De altfel, să ştiţi că, deschidem o
