Miniştrii de Interne din cele două ţări au cerut amânarea într-o scrisoare către Comisia Europeană şi către viitoarea preşedinţie ungară a UE, în ciuda declaraţiei preşedintelui Traian Băsescu că nu acceptăm "întârzierea pe motive netemeinice"
"Nu sunt reunite toate condiţiile pentru aderarea celor două ţări - România şi Bulgaria - în Spatiul Schengen", declară miniştrii de Interne ai Germaniei şi Franţei, într-o scrisoare comună către Comisia Europeană (CE). Documentul, citat de RFI, solicită o amânare de cel puţin şase luni a aderării, care se aştepta la finele lunii martie 2011, invocând ne-îndeplinirea unor obiective asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). România şi Bulgaria mai au multe de făcut în privinţa combaterii corupţiei şi a crimei organizate, precum şi privitor la reformele în sistemul judiciar, consideră cei doi miniştri. Scrisoarea lor conţine şi precizarea că, în mod formal, aderarea la Schengen nu ar trebui legată de MCV. Pentru a da mai multă greutate de-mersului lor, autorii scrisorii semnalează faptul că există încă probleme legate de gestiunea frontierelor şi de politica de azil, iar documentul menţionează că "în contextul procesului de analiză a aderării la Schengen ar trebui ţinut cont de probleme legate de gestiunea fron-tierelor externe ale Spaţiului Schengen şi de politica de azil". Cei doi oficiali au trimis solicitarea de amânare şi către actuala preşedinţie belgiană a UE, dar şi către viitoarea preşedinţie ungară, deşi premierul ungar, Viktor Orban, s-a pronunţat pentru acceptarea celor două ţări în Schengen.
MAE acuză "discriminarea" României
MAE român "îşi exprimă regretul" faţă de scrisoarea celor doi miniştri, pre-cizând că, chiar în documentul citat, sunt confirmate şi salutate progresele tehnice ale României. Prin urmare, "chiar conform scrisorii, «condiţionalităţile» suplimentare ataşa