Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele Carol I: „dacă regret ceva, este că n-am murit înainte de începerea acestui război”

Publicat in Historia, luni 16 septembrie 2013 ·

La 3 august 1914 se întruneşte la Sinaia Consiliul de Coroană pentru a hotărî linia pe care România trebuie să o urmeze în politica sa internaţională în condiţiile în care la 29 iulie 1914 Austro-Ungaria declara război Serbiei şi oficial se începea Primul Război Mondial.

La respectivul Consiliu de Coroană, patronat de regele Carol I, au participat cei mai influenţi oameni politici ai vremii, dintre care amintim pe Ion I.C. Brătianu, P. P. Carp, Take Ionescu, Al. Marghiloman sau Theodor Rosetti.

În urma acestei întruniri România şi-a declarat neutralitatea amânând intrarea în Război până în 1916. Deşi statul român făcea partea din sistemul de alianţe al Puterilor Centrale prin tratatul semnat la 1883, politicienii români au decis neutralitatea ţării invocând printre altele că tratatul semnat cu Austro-Ungaria prevedea ca România să înceapă operaţiunile militare doar dacă Imperiul dualist era atacat de un stat terţ, situaţie neverificată având în vedere că Austro-Ungaria a atacat Serbia şi nu viceversa.

Pentru regele Carol I decizia Consiliului de Coroană a fost o grea „lovitură” căci acesta era legat prin „sânge” de Germania, aliata Austro-Ungariei din Primul Război Mondial, dar mai ales legat de tratatul semnat a cărui respectare era pentru primul rege al României o chestiune de onoare. De altfel, situaţia dificilă prin care va trece regele în acea perioada reiese şi din mărturisirea făcută de acesta lui Take Ionescu care va mărturisi că regele i-a declarat că „dacă regret ceva, este că n-am murit înainte de începerea acestui război”[1].

În ziua de 16 septembrie 1914 Carol I i-a cerut secretarului său personal, Louis Basset, să redacteze textul prin care să aducă la cunoştinţă poporului decizia de a abdica dacă România va intra în război împotriva Puterilor Centrale.

Textul este publicat în continuare:

„Români!

Un puter

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°