Dialogul de faţă a fost înregistrat la 1 decembrie 1999, cu ocazia vizitei la Cluj a reputatului filosof şi poetician Paul Ricoeur. Cu o zi mai înainte, avusese loc, în Aula Magna a Universităţii "Babeş-Bolyai", ceremonia decernării titului de doctor honoris causa profesorului Paul Ricoeur, la propunerea Facultăţilor de Litere şi de Istorie-Filosofie, în prezenţa unui foarte mare număr de dascăli şi studenţi, care au venit să-i asculte, cu câteva ore mai târziu, şi splendida conferinţă-confesiune rostită sub titlul De la filosofia acţiunii la filosofia morală.

Am profitat de scurtul răgaz de dinaintea plecării pentru a-i adresa câteva întrebări legate de strânsele sale relaţii de prietenie cu Mircea Eliade şi despre noua sa carte, în curs de tipărire la Editura Seuil din Paris.

Pentru că vă aflaţi în România şi ştiu că aţi fost în relaţii foarte strânse de prietenie cu Mircea Eliade, v-aş ruga să evocaţi un moment aceste legături de prietenie, colaborarea Dumneavoastră în Franţa şi la Universitatea din Chicago.

L-am cunoscut pe Mircea Eliade la Paris, pe când era asistent al profesorilor Puech şi Dumézil, la Şcoala Practică de Studii Înalte, la secţia de Ştiinţe religioase. Este epoca în care a conceput şi redactat marele său tratat intitulat în franceză Tratat de istorie a religiilor, care a fost de altfel tradus mai bine în engleză prin pattern, adică configurări ale religiei. Şi, într-adevăr, cred că Dumézil a înţeles corect faptul că forţa cărţii consta nu în alăturarea unor simboluri, luate cam din toate religiile, ci în construcţia unor sisteme din câte două sau trei elemente şi, deci, într-un anumit fel, a unei structuri. Căci i s-a reproşat după aceea lui Mircea Eliade că este un intuitiv, un poet al religiei, - însă cartea lui are cu adevărat calitatea unei inteligenţe constructoare. Nu este vorba doar de un ima