Camera Deputaţilor ar putea adopta, în maximum 2-3 săptămâni, Legea 220 privind promovarea energiei din surse regenerabile, a declarat astăzi, în cadrul seminarului Focus Energetic, Sulfina Barbu, preşedintele comisiei pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor. Domnia sa a precizat că Legea 220, cu amendamentele făcute de parlamentari şi mediul de afaceri, se află, în prezent, în etapa de raprot final la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor.
Sulfina Barbu susţine că legea modificată, ca să poată deveni funcţională, va specifica un anumit termen, cel mai probabil de 60 de zile, în care Executivul să adopte urgent normele de aplicare.
Alexandru Săndulescu, director de politici energetice în cadrul Ministerului Economiei, a spus că investitorii în energie eoliană susţin că Legea 220 nu este funcţională din cauza inexistenţei normelor de aplicare. Domnia sa afirmă că normele există, iar motivul pentru care nu se aplică legea - aprobată în urmă cu doi ani şi perfectată acum de Parlament, este inexistenţa avizului Comisiei Europene. Potrivit oficialului Ministerului Economiei, Legea 220 conţine elemente de ajutor de stat prin schemele de suport stipulate pentru încurajarea investiţiilor în surse regenerabile.
A.T. Camera Deputaţilor ar putea adopta, în maximum 2-3 săptămâni, Legea 220 privind promovarea energiei din surse regenerabile, a declarat astăzi, în cadrul seminarului Focus Energetic, Sulfina Barbu, preşedintele comisiei pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor. Domnia sa a precizat că Legea 220, cu amendamentele făcute de parlamentari şi mediul de afaceri, se află, în prezent, în etapa de raprot final la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor.
Sulfina Barbu susţine că legea modificată, ca să poată deveni funcţională, va specifica un anumit termen, cel mai probabil de 60 de zile, în care Executivul să adopte ur