Catalanii au din nou propria arenă după ce, în urma demolării legendarului "Sarria", au jucat 11 sezoane pe Stadionul Olimpic "Lluis Companys" Montjuic
Espanol a trăit aseară unul dintre cele mai importante momente din istoria sa de peste 100 de ani. Într-un meci amical cu FC Liverpool, al doilea club din Barcelona şi-a inaugurat noua arenă, "Cornella - El Prat", finalul unei demonstraţii de cum se poate construi un stadion modern într-un timp relativ scurt şi la un cost deloc ridicat.
Lucrările, cu toate instalaţiile eferente, inclusiv un impozant centru comercial din apropierea arenei, au durat 25 de luni. Termenul a trebuit prelungit cu circa o jumătate de an, nu atît din cauza vremii - toamna trecută a fost foarte ploioasă -, cît a banilor. Club sărac, Espanol nu se poate compara financiar cu Barca. Prin credite, de la acţionari, de la sponsori, dar şi de la oficialităţile din Cornella, localitate-suburbie din sud-vestul Barcelonei, foarte aproape de aeroportul internaţional "El Prat", suma necesară s-a strîns treptat şi dificil. S-a asigurat totuşi o fluiditate a celor doar 65 de milioane de euro investiţi în stadionul de 40.500 de locuri, 90 la sută dintre ele fiind acoperite, care a primit 4 stele conform standardelor UEFA.
Avînd de ce, şefii alb-albaştrilor sînt foarte mîndri de opera lor. "Ştim că ne-a costat bani şi timp, că ne-a consumat şi că am suferit în această perioadă. Avem însă imensa satisfacţie că nimic nu a fost în zadar. Acum avem propria casă", a zis preşedintele Daniel Sanchez Llibre. După demolarea fostei sale arene, bătrînul "Sarria", în 1997, Espanol a locuit cu chirie pe "Olimpic - Montjuic".
Primul stadion "verde" din Spania
Avînd în vedere că este cel mai nou, stadionul lui Espanol beneficiază de caracteristici pe care nu le are nici o altă arenă din Primera Division. La proiectare şi