Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vrăji mai face Dan Diaconescu prin Tg. Jiu

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Curiozitatea m-a făcut să sun un fost elev, profesor și el , la Tg. Jiu, să văd ce năstrușnicii face Dan Diaconescu pe acolo.

Am fost surprins câte informații am primit. Fostul meu elev nu face politică și nici nu este amestecat în jocuri locale. Mi s-a părut că nici nu speră. Când m-am mirat cum știe atâtea și cu atâtea amănunte mi-a spus că tot orașul vorbește numai despre asta. Oriunde te duci Dan Diaconescu este subiectul principal.

Duminică la prânz DD a participat la înmormântarea celor trei tineri morţi în accidentul de la Drăguţeşti(prietena şoferului, decedată şi ea va fi sau a fost condusă pe ultimul drum în localitatea natală Gornovița). Această dramă a zguduit întreg oraşul mai cu seamă că tinerii copilăriseră împreună în acelaşi bloc, în zona 9 Mai.Iar șoferul, singurul care scăpase și era internat la spital, la Craiova a murit și el duminică.

DD a făcut scandal joi la un miting al muncitorilor de la Rostramo, o întreprindere care a dat faliment. El a avut conflicte cu jandarmii, a ţinut cuvântări şi a făcut promisiuni pentru o viaţă mai bună. O vreme DD s-a cazat la Casa Danielescu, un hotel de lux, unde a stat şi Nicholas Cage, în timpul unor filmări la Tg.Jiu. El este foarte suspicios și nici măcar apropiații nu știu cu siguranță dacă mai stă acolo.Sediul de campanie este pe strada Siret , la km.O al oraşului. Studioul OTV este pe Eroilor, strada care merge la Gară, dar conform informaţiilor sediul acestuia se schimbă aproape zilnic. Diaconescu vizitează oraşul in zonele cele mai sărace: fabrici şi combinate inchise( Rostramo SA-prelucrarea lemnului). El face şi emisiuni TV, pe postul său, despre falimentarea Grimex şi Rostramo, unităţi economice reprezentative, odată, pentru zonă.

Poliţia locală il urmăreşte continuu. Comandantul politiei- Viorel CARAGEA este bănuit de a fi în relaţi foarte bune cu conducăt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 12 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 58 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 49 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 55 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°