Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un şomer român a salvat de la înec o italiancă

Publicat in Adevarul, marți 26 ianuarie 2010 ·

Femeia căzuse cu maşina într-un canal de irigaţii, iar Valentin Ionel Oiţă a fost singurul dintre curioşii strânşi pe marginea apei care i-a acordat primul ajutor. Italianca a ieşit de pe şosea când se întorcea de la cumpărături şi a căzut cu maşina într-un canal de pe marginea drumului, de unde a fost scoasă de un român.

Valentin Ionel Oiţă este originar din Corbiţă (Vrancea), are 37 de ani şi se află în Italia de şase ani, împreună cu familia surorii sale.

El a lucrat timp de cinci ani ca îngrijitor la o fermă de cai, însă în urmă cu câteva luni a decis să ceară patronului să-i facă un contract de muncă legal, cu normă întreagă. Patronul l-a refuzat, iar Valentin a încetat să mai lucreze pentru italian.

A salvat-o fără a sta pe gânduri

Vineri, în jurul orei 13.00, el se îndrepta pe bicicletă către casa unui prieten când a văzut în faţa sa o maşină scufundată aproape complet într-un canal de irigaţii.

„S-a întâmplat cam la 300 de metri în faţa mea şi la început am crezut că nu era nimeni înăuntru", povesteşte Valentin. La faţa locului erau adunaţi deja câţiva italieni speriaţi şi nehotărâţi în legătură cu ceea ce ar fi trebuit să facă. „Când am auzit că în maşină era cineva, mi-am dat jos hainele şi m-am aruncat în apă. Nu am avut vreme să mă gândesc, am acţionat din instinct", explică românul. La scurt timp, el a scos din maşină o tânără italiancă în vârstă de 20 de ani a cărei stare era foarte gravă.

„Mă grăbeam foarte tare pentru că maşina, fiind pe benzină, risca să explodeze. Claxonul era blocat şi mă gândeam că poate face un scurtcircuit cu apa. Am scos fata din apă, apoi m-am întors să opresc motorul", explică românul.

Acesta nu a reuşit să scoată cheile din contact, însă a reuşit să oprească atât claxonul, cât şi motorul maşinii. Românul susţine că nu i-a fost frică atât din cauza faptului că nu a avut timp să se gând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°