Compania Google a inregistrat in primele doua luni ale anului o rata de crestere mai redusa a click-urilor platite pe site-uri, potrivit unui studiu realizat de comScore, citat de International Herald Tribune.
Numarul de accesari pe site-urile sponsorizate a crescut cu doar 3%, pana la 515 milioane de dolari (325 milioane euro), in luna februarie a acestui an, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
In prima luna a lui 2008, Google nu a inregistrat nici o crestere procentuala, dupa ce, in ultimul trimestru al anului trecut, compania a avut cu 25% mai multe accesari pe site, scrie International Herald Tribune.
Cifrele scazute ale cantitatii de click-uri efectuate releva o incetinire a ritmului de cumparaturi facute in segmentul online, a declarat Clayton Moran, analist al grupului Standford.
Actiunile Google vor scadea cu 34%, anul acesta, conform studiului efectuat de comScore.
“Cifrele sunt, din nou, scazute”, afirma Moran. “Incetinirea cresterii acestui segment este cauzata de nivelul economiei”, este de parere acesta.
Google, care obtine aproximativ 16,6 miliarde de dolari (10,5 miliarde euro), anual, din vanzarile datorate reclamelor online, si-a upgradat sistemele, pentru a elimina promotiile irelevante pentru cautari, a afirmat, luna trecuta, Nick Fox, product manager al Google.
Acest lucru determina utilizatorii sa acceseze reclamele propriu-zise, desi acestea apar pe ecranele consumatorilor intr-un numar mult mai mic, a adaugat Fox.
“Pe o perioada mai lunga de timp, aceasta strategie ar mari relevanta continuturilor si le-ar face mult mai eficiente, lucru care ar duce la cresterea preturilor”, spune Moran. “Pe termen scurt, insa, se pare ca are un impact negativ”, mentioneaza analistul.
Compania a dat gres in incercarea de a obtine cat mai mult profit din vanzarea de reclame pe site-urile retelelo