Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, apărată de un fost "câine": "Nu cred că trebuie să plătească acum pentru trecut!"

Publicat in CityNews Alba, miercuri 12 iunie 2013 ·

Lucian Goian a mărturisit că şi-ar dori ca trupa din Ghencea să nu aibă de suferit, după ce UEFA a deschis o anchetă în urma căreia Steaua ar putea fi exclusă din cupele europene.

Lucian Goian a evoluat cinci sezoane în Ştefan cel Mare, însă acest lucru nu-l împiedică să o compătimească pe vechea rivală din Ghencea. Fundaşul central care evoluează în prezent în China îi laudă pe stelişti pentru evoluţiile din sezonul trecut şi mărturiseşte că şi-ar dori ca trupa lui Reghecampf să nu aibă de suferit după ancheta demarată de UEFA.

Chiar şi aşa, el crede că fotbaliştii vor fi afectaţi de problemele pe care le traversează clubul. "Eu zic că problemele actuale îi vor afecta pe jucători, pentru că este greu. Ei au avut un conducător bun care acum trece prin niște momente grele. Nu sunt eu în măsură să judec ceea ce a făcut, dar din punct de vedere fotbalistic este de apreciat pentru că a reușit să facă din Steaua ceea ce visa în urmă cu câțiva ani. Iar pentru acest lucru este de apreciat. Nu mi s-ar părea corect să fie excluşi din Europa, pentru că Steaua a jucat în acest campionat impecabil. A dominat în acest sezon cap coadă și au fost cei mai buni din România. Au avut și rezultate în Europa și cu siguranță merită să joace acolo. Nu cred că trebuie să tragă pentru ce s-a întâmplat în trecut", susţine Goian.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 13 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 35 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°