Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrările şi ieşirile din criză ale artistului

Publicat in Romania Literara, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Am recitit, în mai puţin de un an, jurnalul pictorului Călin Beloescu, nu pentru postura lui estetică, ci pentru simplul motiv că am vrut să aflu acel sâmbure de adevăr în stare să mă pornească spre descifrarea câtorva tablouri ale acestuia, pe care le-am găsit în colecţia Hotelului Sofianu din Râmnicu Vâlcea.

Aş putea rezuma că personajul ce rulează în jurnalul, intitulat chiar aşa, 365 de zile (început pe 2 ianuarie 2007 şi încheiat pe 17 ianuarie 2008), nu are nimic de-a face cu artistul lucrărilor de care aminteam mai sus. Dar cât de mult am putut să mă înşel?! Una dintre ele pare o replică dată Facerii lui Adam, a lui Michelangelo, din Capela Sixtină, numai că personajele de aici nu sunt Adam şi Dumnezeu, ci o Evă înclinată să asculte şoaptele îngerului căzut, astfel încât am putea-o numi, fără să ne înşelăm, Ispitirea Evei. Poziţia acesteia, aşezată pe diagonala opusă celei în care este prezentat Adam de către Michelangelo, are o structură componistică aproape identică, dacă n-ar fi să luăm în calcul tuşele moderne, simplificate, în care este construit trupul omenesc. Înlocuirea lui Dumnezeu cu Diavolul este însă radicală, carnaţia malefică a celui din urmă nelăsând nicio portiţă de ambiguitate în a-l identifica pe Necuratul. Recunoaştem aici tonul polemic, ironia postmodernului, care retranscrie tema, care vrea să spună că, oricât am crede că arta şi-ar fi epuizat resursele, poate ea însăşi să genereze o altă substanţă pe culoarele cunoscute, arhicunoscute ale unor mitologii cu care ne-am obişnuit demult.

Am citit tot felul de cronici despre Călin Beloescu, mai ales cele referitoare la ultima sa expoziţie, Dialog cu memoria, pe care a ţinut-o la Galeria Calina din Timişoara, în urmă cu mai bine de un an, adică exact după ce îşi încheie jurnalul de 365 de zile. Aproape toate susţin ideea că pictorul destructurează realitatea, ca mai

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olympiakos a învins-o pe Fiorentina în prelungiri şi a câştigat Europa Conference League

Mediafax acum o ora
Într-un meci cu multă intensitate şi implicare fizică, dar cu puţină calitate în faţa porţii, niciuna dintre cele două formaţii nu a reuşit să marcheze în cele 90 de minute regulamentare, înainte ca El Kaabi să înscrie golul victoriei în minutul 116

Sindicatele din Administraţie protestează la Guvern. Marcel Ciolacu, acuzat de „hărţuire şi ameninţare”

HotNews acum 50 minute
Sindicaliștii din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, „împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”. Manifestanții îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „hărţuire şi amenin

Parlamentul din Marea Britanie a fost dizolvat. Urmează alegerile generale, programate pentru 4 iulie

Ziare.com acum o ora
Parlamentul britanic a fost dizolvat oficial joi, înaintea alegerilor generale din 4 iulie, care vor aduce o schimbare de eră în Marea Britanie, în condiţiile în care laburiştii devansează în sondajele de opinie conservatorii aflaţi la putere. După

Moarte îngrozitoare pentru o persoană, pe aeroportul din Amsterdam. A fost aspirată de motorul unui avion

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

Financial Times: NATO dispune de doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic

HotNews acum 8 ore
Europa dispune doar în mică proporţie de capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja flancul estic, potrivit unor calcule interne ale NATO care scot la iveală amploarea vulnerabilităţilor continentului, scrie Financial Times, citat

Israelul afirmă că a preluat controlul asupra zonei tampon dintre Gaza şi Egipt

News.ro acum 3 ore
În pofida criticilor, armata israeliană şi-a continuat joi ofensiva asupra Rafah, după ce în ziua precedentă a pretins că a preluat controlul asupra unei zone tampon strategice între Fâşia Gaza şi Egipt, în apropiere de Rafah, noul epicentru al răzb

Coreea de Nord a lansat aproximativ zece rachete balistice cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a lansat joi dimineaţă aproximativ zece rachete balistice cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei, a anunţat Seulul, la câteva ore după ce a trimis baloane pline cu gunoaie spre Sud, scrie AFP. Statul Major al armatei sud-coreen

Datoria globală a crescut la 315.000 miliarde de dolari în acest an

News.ro acum 2 ore
Statele lumii au acumulat datorii de 315.000 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de Institutul de Finanţe Internaţionale (IIF), citat de CNBC. Acest val al datoriilor globale reprezintă cea mai mare, cea mai rapidă şi mai largă creşter

Cod galben de ceaţă, joi dimineaţa, în cinci judeţe din Moldova

Mediafax acum o ora
Sunt vizate localităţile Bacău, Oneşti, Buhuşi, Sascut, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgeşti, Pârjol, Cleja, Mănăstirea Caşin, Bereşti-Tazlău, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Căiuţi, Răchitoasa, Livezi, Târgu Tr

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 30 mai 2024?

Ziua Constanta acum 33 minute
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol. Acest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din părţile Răsăritului, unde s-a facut călugar și

Vremea

București
acum

17°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

14°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

13°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°