Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii din ACoR vor să aibă acelaşi statut ca şi parlamentarii: “Primarul, în perioada mandatului, poate să divorţeze de nevastă, dar nu poate divorţa de partid”

Publicat in Alba24, joi 11 aprilie 2013 ·

Primarii membri în Asociaţia Comunelor şi Oraşelor din România (ACoR) vor să aibă acelaşi statut ca şi parlamentarii. Subiectul care ar putea constitui o propunere înaintată Guvernului a fost adus în discuţie în conferinţa ACoR – Filiala Alba de joi, iar în opinia preşedintelui Gheorghe Damian, o decizie în acest sens ar fi binevenită.

“Salariul de primar este aşa cum este, de mizerie. Dacă îl compari cu cel al şefului de post sau al directorului de şcoală, mi-e ruşine să-i spun soţiei câţi bani duc acasă. Pe de altă parte, dacă compari banii pe care îi ia un primar cu cei ai unui director de deconcentrate, care are responsabilităţi nici un sfert din cât au primarii, este ruşinos. Pe de altă parte, primarul este cel ales, nu este cel numit de un partid, cu lipit afişe pe nu ştiu unde. Este ales direct prin votul oamenilor. Primarul, în perioada mandatului, poate să divorţeze de nevastă, dar nu poate să divorţeze de partid. Dacă renunţă la partid, va trebui să renunţe şi la funcţia de primar”, sunt câteva dintre exemplele oferite jurnaliştilor de primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, preşedintele ACoR Filiala Alba.

Din exemplele lui Damian rezultă că primarii, prin funcţia şi atribuţiile pe care le exercită, ar merita cel puţin aceleaşi privilegii de care se bucură parlamentarii, dacă nu chiar şi aceleaşi imunităţi.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=181773

Primarii membri în Asociaţia Comunelor şi Oraşelor din România (ACoR) vor să aibă acelaşi statut ca şi parlamentarii. Subiectul care ar putea constitui o propunere înaintată Guvernului a fost adus în discuţie în conferinţa ACoR – Filiala Alba de joi, iar în opinia preşedintelui Gheorghe Damian, o decizie în acest sens ar fi binevenită.

“Salariul de primar este aşa cum este, de mizerie. Dacă îl compari cu cel al şefului de post sau al directorului de şcoală, mi-e ruşine să-i spun soţiei câţ

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum o ora
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum 2 ore
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 5 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°