Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Drumul Dumbrăveni-Dumitreşti, blocat de două maşini încărcate cu lemne

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 29 ianuarie 2013 ·

Drumul naţional DN 2 N Dumbrăveni-Dumitreşti a fost blocat aproape 48 de ore. Deşi cei de la drumuri naţionale şi poliţia rutieră au spus că sectorul de drum a fost blocat din cauza viscolului, realitatea e cu totul alta, afirmă primarul Petrică Dogaru de la Dumitreşti. Acesta precizează că mastodonţii care transportă lemn mult peste limita maxim admisă au derapat şi au blocat drumul în ambele sensuri. „Două maşini încărcate peste limită cu lemne au blocat drumul naţional în dreptul locuinţei lui Ion Stănilă în satul Găloieşti spre Muşuroi, aşa cum se spune la noi. Aproape 48 de ore locuitorii de la Valea Râmnicului au fost blocaţi din cauza acestor maşini care nu fac altceva decât să distrugă drumul naţional din cauza încărcăturii peste limita maxim admisă“, a spus primarul Petrică Dogaru.

Primarul a precizat că a fost sunat de mai mulţi locuitori din Dumitreşti care veneau cu maşinile de la Focşani şi au fost nevoiţi să-şi abandoneze autovehiculele din cauza mastodonţilor care au derapat şi au ajuns în şanţ. „Am fost sunat de un grup de oameni din comună care se întorceau de la Focşani că drumul este blocat de acele maşini de lemne care au derapat şi au ajuns în şanţ. Au spus că şi-au lăsat maşinile în deal şi mi-au cerut ajutorul. Am găsit imediat o soluţie şi le-am spus că o să trimit o maşină după ei, însă între timp s-a dus altcineva să-i ia. Totul ni se trage de la maşinile care transportă lemn. Constat că organele statului îşi fac datoria şi iau măsurile care se cuvin. Cetăţenii din Dumitreşti sunt ferm hotărâţi să sprijine organele abilitate şi au spus că chiar ei îi vor opri pe cei cu mastodonţii care ne distrug drumul“, a încheiat Petrică Dogaru.

Şi iarna şi camioanele

Prefectul judeţului Vrancea, Cătălin Popescu, spune că „acel drum a fost raportat ca fiind blocat, dar nu mi s-a spus dacă din cauza unei maşini sau un alt m

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 53 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 53 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 18 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Google a anunţat smartphone-ul Pixel 8a

News.ro acum o ora
Cu o săptămână înainte de cel mai important eveniment anual al companiei, Google a prezentat smartphone-ul Pixel 8a. La fel ca precursorii săi cu „a” la finalul numelui, Pixel 8a se doreşte a fi cel mai accesibil model al seriei Pixel 8, acesta urmâ

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA finalizează construcţia digului temporar menit să permită livrarea de ajutoare în Gaza / Condiţiile meteorologice nu permit încă instalarea

News.ro acum o ora
Armata americană a finalizat construcţia digului temporar pentru livrarea de ajutoare în Gaza, dar condiţiile meteorologice arată că în prezent nu este sigur să se mute instalaţia, realizată din două părţi, a declarat marţi Pentagonul, transmite AFP

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°