Aproape că nu a mai rămas nimic din Iugoslavia, ţara care s-a menţinut între două lumi înfruntate în timpul Războiului Rece. Nu mai există un stat ca manifestări sau limbă comună. Sârbii, croaţii şi bosniacii vorbesc limbi înrudite, dar se încăpăţânează să arate că sunt diferiţi. Rămâne amintirea unor timpuri mai bune la cei în vârstă, care leagă figura lui Josipa Broza Tita - cum se spune în sârbo-croată - de vremurile de pace, călătorii şi libertatea de a purta blugi, notează ziarul El Pais, citat de Agerpres.

Se împlinesc 30 de ani de la moartea celui care a guvernat timp de 35 de ani cu o mână de fier o ţară cu şase naţionalităţi, mai multe limbi şi trei religii - un stat inventat după prăbuşirea imperiilor. La zece ani de la moartea sa, creaţia lui Tito sărea în aer, devorată de naţionalismele sârb şi croat şi, mai ales, de ura şi temerile acumulate. O istorie complexă şi dureroasă care, lăsată în mâinile unor politicieni iresponsabili, precum Franjo Tudjman şi Slobodan Milosevic, a provocat zeci de mii de morţi şi de răniţi şi milioane de refugiaţi.

Patru războaie, Slovenia şi Croaţia (1991), Bosnia-Herzegovina (1992-1995) şi Kosovo (1999) au şters prin sânge moştenirea lăsată de un bărbat care, mai mult decât un vizionr sau om de stat, s-a dovedit un mare actor, capabil să-şi creeze o imagine în Cortina de fier, o imagine în Occident şi una proprie acasă. Şi a putut astfel supravieţui contradicţiilor.

Ţara lui, în schimb, nu a supravieţuit. O ură latentă încă din Evul Mediu (esenţială cartea lui Ivo Andric "Na Drini cuprija", "E un pod pe Drina"), şi, mai ales ocupaţia nazistă, (a se citi"Pielea", a lui Curzio Malaparte), au fost mai puternice decât legăturile propagandistice, dovedindu-se mai reale şi mai eficiente.

La 30 de ani de la moartea mareşalului Tito, figura sa în Balcani s-a micşorat în dezbaterile televi