O zdrăngăneală la maşină nu vine niciodată singură. Mai ales la o maşină străină. Aşa se face că am umblat zdrăngănind vreo două săptămîni crezînd că e scutul motor şi scutul de noroi. Am fost pentru scuturi la asigurare, la service, mi se vor pune noi şi frumoase. Dar cînd zdrăngăneala te urmăreşte şi după o programare peste o lună la tinichigerie, cauţi alte cauze. Şi găseşti. Era vorba de plăcuţele de frînă. Vorba lui Vali din parcare: "Bă, tu eşti nesimţit? De o lună văd că sînt duse plăcuţele. De vreo săptămînă sînt duse discurile". Şi uite aşa mă programez iar, dar rapid, în două zile. Şi în ziua aia sfîntă a programării am spus să nu mă ating de maşină decît cînd îi vine sorocul reparării. Şi era o ploaie pe mă-sa de miercure, o ploaie în care a plouat cu toate rablele pe străzile oraşului. Rablă după rablă, taxi după taxi, jeep după 4 x 4, toate au zăcut la stopuri ca nişte cadavre. Şi tocmai atunci m-am trezit să am şi eu treabă de la Preciziei la podul Fundeni şi înapoi în Ştirbei şi din Ştirbei la podul Otopeni şi de la pod înapoi şi iar în Otopeni. Cît au fost? Vreun milion. De plîng şi acum după urletele, frigul, ploaia, cheful tîmp de a vrea să fac lucrurile la timp, într-un timp ce era doar de chiloţeală fără poftă. Deci, iau taxiul şi merg pînă pe Preciziei, mînca-mi-ar viermii creierul de tot că am avut o asemenea idee păcătoasă. Şi dacă nu a făcut taxiul o oră şi jumătate, încercînd toate scurtăturile, iubind toate stopurile, pînă în Militari, atunci să nu mi se zică tîmpit. Şi cum era pe banii mei, adică eu stăteam, el avea treaba condusului, iar aparatul lui de taxare număra criminal fiecare leu, tot el a început să se enerveze la drumul spre Fundeni. Bă, dar cum să spun, eu dădeam banul, el se enerva. Tot mai mult! Nu-mi venea să cred. Cum? Nu ocuparea taxiului cu o cursă lungă şi grasă îl face fericit? Nu, înjurături de mama lui Băsescu, ta