Reforma institutiilor statului, adica adaptarea acestora la cerintele populatiei laolalta cu modernizarea si eficientizarea activitatii lor, a ajuns la punctul mort: unii trag sa creasca viteza, altii - sa franeze. Intr-un cuvant, stagnare. Educatia este exemplul cel mai graitor. Fiecare guvern a venit cu reforma lui, schimband ceea ce a schimbat predecesorul sau. Un singur lucru nu a fost nimeni in stare sa modifice: procentul din PIB alocat sistemului de invatamant, ramas printre cele mai mici din Europa (ca si nivelul Produsului Intern Brut, de altfel). La acesta se mai adauga traditionala contributie financiara a parintilor de-a lungul ciclului preuniversitar. Si in domeniul sanatatii este aceeasi boala a lipsurilor. Ca un facut, desi populatia scade, numarul institutiilor cu destinatie medicala creste. Si preturile de asemenea. Numai dotarile si veniturile pacientilor au stagnat. Armata a cam luat si ea bataie in ultimii ani de la mai toate guvernele. Bugetul s-a restrans an de an, crescand in schimb partea alocata pensiilor fostilor militari. Tehnica militara moderna ramane in seama aliatilor, care incearca sa ne-o vanda scump. Totusi, capitolele Irak-Afganistan, fregatele si misiunile de mentinere a pacii au facut - si inca fac - imagine buna Romaniei. Altfel, avem noroc de multravnitul acord Schengen, pe baza caruia s-au securizat granitele non-UE, ca sa nu fim invadati de armate intregi de contrabandisti. Printre cele mai prolifice institutii se afla parchetele. Nu si justitia, care mai are putin si sucomba sub numarul tot mai mare de cauze intrate pe rolul instantelor. Daca celebra - iar pentru unii temuta - DNA a reusit sa livreze judecatorilor mai multe rechizitorii de la an la an, durata proceselor nu s-a scurtat, ramanand cu atat mai mare cu cat inculpatul este mai bine dotat material si mai sus-pus in ierarhia sociala si politica. Nebunia din salile de