Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Învingem împreună". Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, într-un pliant electoral al unui candidat USL

Publicat in Gandul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, apare pe un pliant electoral alături de candidatul USL în colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor din Galaţi, liberalul George Scarlat, în fotografie apărând, de altfel, mai mulţi preoţi, iar mesajul de pe pliant este "Învingem împreună".

În pliantele sale de campanie, liberalul George Scarlat apare alături de Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, iar lângă aceştia se află mai mulţi prelaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe lângă această fotografie, pliantul conţine mesajele electorale "Votăm George Scarlat - Deputat" şi "Învingem împreună".

Contracandidaţii lui Scarlat din colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor şi-au anunţat intenţia de a sesiza Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi în legătură cu acest material electoral în care apare reprezentantul Bisericii.

Preşedintele BEJ Galaţi, Doru Benescu, a declarat că până în acest moment nu a fost depusă nici o sesizare în acest caz.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a evitat să comenteze, spunând că este vorba despre alegeri uninominale şi că fiecare candidat îşi organizează singur campania.

George Scarlat are 34 de ani şi este fiul unui om de afaceri din judeţul Galaţi care deţine unul dintre cele mai cunoscute hanuri din zonă şi care din 1990 este vicepreşedintele filialei PNL din comuna gălăţeanã Lieşti.

George Scarlat a activat în Organizaţia de Tineret a PNL Galaţi, iar din 2010 este membru în Biroul Permanent Judeţean.

Sfântul Sinod a interzis clericilor să facă politică, după reexaminarea, în luna mai 2012, a hotărârii din 2004.

Astfel, clericilor le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unor partide politice, să participe la campanii electorale şi să devină membri ai Parlamentului. Abaterile de la această hotărâre vor fi j

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 5 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 5 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°