Minoritatea maghiara - formata din peste doua milioane de persoane - raspandita in mai multe tari din Europa Centrala nu este tentata a priori de precedentul stabilit prin proclamarea independentei Kosovo, dar continua sa lupte pentru mai multa autonomie, relateaza AFP, preluata de Newsin.
Odata cu declararea unilaterala a independentei Kosovo, la 17 februarie, Ungaria se temea ca furia nationalistilor sarbi se va redirectiona catre maghiarii stabiliti in Voivodina, provincie din nordul Serbiei care deja se bucura de o larga autonomie. Desigur, cei 300.000 de maghiari din Voivodina - numeric, cea mai importanta minoritate a acestei provincii cu doua milioane de locuitori - considera independenta Kosovo un precedent, dar subliniaza ca, in ceea ce-i priveste, ei nu au ambitii separatiste.
"Aceasta reteta din Kosovo nu poate fi aplicata in niciun alt loc din Europa, pentru ca este un caz unic, din mai multe motive", a declarat pentru AFP liderul celui mai mare partid al maghiarilor din Voivodina, Istvan Pasztor. In schimb, el cere autonomie pentru orasele unde maghiarii sunt majoritari, in special pentru domeniul finantelor, culturii si al educatiei, precum si dreptul de a vorbi in maghiara.
In Romania, reprezentantii maghiarilor - minoritate cu 1,4 milioane de membri, adica 7% din populatie, potrivit AFP - considera ca "statele europene sunt cele care au creat un precedent".
"De-acum nu se vor mai putea deroga de la responsabilitatile lor atunci cand va fi vorba despre reglementarea celorlalte probleme etnice nerezolvate", a declarat presedintele UDMR, Marko Bela "Trebuie totusi facuta diferenta intre ideea autonomiei, aparata de UDMR, si independenta, solutia adoptata pentru Kosovo. Atunci cand vorbim despre autonomie nu punem sub semnul intrebarii integritatea teritoriala a tarii", a precizat Marko Bela.
O alta a