Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penalităţi la Ford Craiova. Află aici din ce motive

Publicat in Adevarul, duminică 11 martie 2012 ·

Ford va produce la Craiova "un număr de maşini semnificativ mai redus" faţă de cel asumat prin contractul de privatizare, astfel că va plăti penalităţi. Producătorul american a amânat unele investiţii şi a renunţat la un ajutor de stat pentru formarea profesională. Ajutorul pentru investiţii a fost plafonat la 75 de milioane de euro.

Prevederile sunt incluse în actul adiţional la contractul de privatizare al Automobile Craiova, convenit între autorităţi şi constructorul american. Actul adiţional va fi aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă, proiectul de act normativ fiind promovat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Ordonanţa vizează modificarea şi completarea legi prin care a fost privatizată Automobile Craiova.

Actul adiţional a fost elaborat în urma unor runde de negocieri care au avut loc în perioada mai 2010 - decembrie 2011 între reprezentanţii Ford şi o comisie guvernamentală.

Termen-limită: 19 martie

Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligaţia să realizeze până la 19 martie 2012 investiţii tehnologice şi de mediu de 675 de milioane de euro şi un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 de unităţi.

Tranzacţia a presupus, pe lângă vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la societate, şi acordarea unor ajutoare de stat autorizate de Comisia Europeană (CE), dar şi recuperarea unui ajutor de stat ilegal acordat.

CE a considerat că România a acordat Ford un ajutor de stat ilegal în valoare de 27,56 milioane de euro şi a solicitat Guvernului să recupereze această sumă. După recuperarea integrală a ajutorului de stat, AVAS a rămas obligată să raporteze trimestrial stadiul îndeplinirii programului de restructurare. Ulterior, Comisia a aprobat un ajutor de stat de 143 de milioane de euro pentru investiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum o ora
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 3 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°