Cu riscul de a mă face de râs, o să scriu de acum (joi, 20 septembrie, cu o zi înainte de deschiderea ofertelor pentru privatizarea Oltchim) într-o revistă economică serioasă, despre motivele pentru care Dan Diaconescu nu a câştigat licitaţia.

Nu am nicio problemă cu participarea lui DD la privatizarea Oltchim. Ba chiar, având în vedere circumstanţele, sunt convins că liderul Partidului Poporului a făcut o mişcare corectă, pentru că are doar de câştigat. Mai întâi, are subiect bun pentru un serial în ediţiile de seară ale emisiunii poporului, după ce de-o vreme cam începuse să o dea în generalități şi banalităţi, şi are un prilej de a organiza celebrele strângeri de fonduri prin sms. Are, de asemenea, şi o motivaţie demnă de un candidat la preşedinţia poporului, salvează mândria economiei naţionale din mâinile ciocoilor. Sigur sunt câteva mii (sau, de ce nu, milioane) de români care suferă alături de industria chimică locală. Apoi, Oltchim e un cadavru, iar DD este un vultur. Sunt la mijloc interese, bani, dosare, persoane importante, contracte de tot felul.

Pe scurt, e o partidă la care e bine să participi pentru că nu ştii ce-o să iasă de aici. S-ar putea, dacă-ţi joci corect cărţile, să ajungi în poziţia de a face jocurile şi de a te alege cu profit dacă ştii când să te retragi. Şi cam aici se încheie povestea combinatului chimic al poporului. Credeaţi cumva că intensa mediatizare şi larga implicare politică din jurul Oltchim se datorează grevei salariaţilor ori problemelor sociale sau, poate, economiei naţionale? Nu, miza e mult mai mare. În jurul Oltchim s-au învârtit în ultimii 20 de ani nenumăraţi politicieni şi afacerişti.

Deja câteva nume au început să apară. Se vorbeşte de multă vreme de dărnicia fără seamăn a lui Constantin Roibu. Politicieni, jurnalişti, oameni de afaceri, oricine cu influenţă cât de cât avea acces la conturile Oltc