Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea UIMITOARE a nevăzătoarei care a absolvit două FACULTĂȚI ca ȘEFĂ de PROMOȚIE

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 iunie 2013 · ·

Magdalena Iurescu, o tânără de 22 de ani din Suceava a orbit încă de la naștere, din cauza unei erori medicale, dar asta nu a împiedicat-o să exceleze la învățătură. Tânăra a terminat două facultăți ca șefă de promoție, înregistrându-și cursurile pe un reportofon.

Ghinionul Magdalenei a fost chiar incubatorul care trebuia să o protejeze și în care medicii au pus-o imediat după naștere, când au văzut că fetița nu cântărea mai mult de două kilograme, scrie monitorulsv.ro.

„Cred că a fost o culpă medicală. Nu i-au protejat ochii de lumină şi i-au omorât nervii optici. La trei luni de la naştere, ni s-a confirmat că fetiţa nu va vedea niciodată. Am stat două luni prin spitale. Am ajuns la reputatul specialist oftalmolog prof. dr. Benone Cârstocea, însă nimeni nu a putut face nimic. Am vrut să mergem şi în Franţa, să facem o intervenţie chirurgicală, însă toţi medicii cu care am discutat ne-au spus că nu sunt şanse ca fata să vadă vreodată. Nu am putut niciodată demonstra că vina le-a aparţinut celor care au pus copilul în incubator fără să-i protejeze ochişorii”, povestește mama Magdalenei.

Între timp, tânăra, care are un frate mai mic perfect sănătos, a învățat să trăiască ca un om normal. A terminat ca șefă de promoție Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzău, iar performanța i-a dat încredere că poate mai mult.

A dat admitere la două facultăți și, anul acesta, a terminat prima Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, specializarea română – italiană, cu nota zece, şi specializarea engleză - română, cu nota 9,86, ca şefă de promoţie, în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Reportofonul, arma ei secretă

Cum de a fost posibil ca o studentă nevăzătoare să-și întreacă la învățătură colegi care n-au avut în viața lor nevoie de ochelari? „Mi-am înregistrat cursurile pe reportofon, le-am descărcat pe calculator, l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°