Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandu spune că are susţinerea Guvernului privind candidatura Bucureştiului la organizarea CE 2020

Publicat in Romania Libera, joi 7 martie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că are susţinerea Guvernului în ceea ce priveşte candidatura oraşului Bucureşti la organizarea Campionatului European din anul 2020, transmite Mediafax.

"Am discutat cu domnul Bănicioiu modul în care se poate promova la nivelul Guvernului o strategie a sportului românesc. De asemenea, am discutat cu domnul Bănicioiu să ne implicăm foarte tare în organizarea Campionatului European din anul 2020. Şi eu salut această susţinere a Guvernului României. Nu va fi un moment uşor, dar este extrem de important şi dacă vom reuşi să obţinem anul viitor în septembrie nominalizarea oraşului Bucureşti şi a României pentru organizarea Campionatului European 2020, dezvoltarea infrastructurii generale va avea o altă conotaţie", a spus Mircea Sandu, care a participat alături de Nicolae Bănicioiu la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării Cupei Ministerului Educaţiei Naţionale la fotbal.

Comitetul Executiv al UEFA a anunţat, la 25 ianuarie, că ediţia din 2020 a Campionatului European se va desfăşura în 13 oraşe din Europa, iar acesta se va disputa sub titulatura de "EURO pentru Europa".

Meciurile vor fi împărţite în 13 pachete diferite, cu 12 pachete normale incluzând cele trei meciuri din faza grupelor şi unul din fazele eliminatorii (optimi sau sferturi de finală) şi un pachet ce include semifinalele şi finala.

La 7 noiembrie, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că a trimis o scrisoare de intenţie la UEFA pentru ca Bucureştiul să găzduiască, alături de alte 12 oraşe din Europa, meciuri de la Campionatul European din 2020, an în care se vor împlini 60 de ani de la înfiinţarea competiţiei.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că are susţinerea Guvernului în ceea ce priveşte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 4 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°