Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dita Von Teese, apetisantă în lenjerie intimă, la vârsta de 40 de ani

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Fosta nevastă a excentricului rocker Marilyn Manson arată extraordinar de bine la 40 de ani, iar acest lucru se poate vedea în fotografiile pe care le-a făcut pentru promovarea noii sale colecţii de lenjerie intimă, intitulată Von Follies.

Noile seturi de sutiene, slipuri şi accesorii sunt extrem de senzuale, aşa cum este şi Dita, şi duc cu gândul la vremuri demult apuse, în care femeia era fragilă şi foarte feminină.

Abia acoperită de piesele realizate din dantelă şi satin, Dita şi-a prezentat creaţiile în stitlul care a consacrat-o: provocator.

Dita Von Teese, diva celebră pentru show-urile burleşti în care evoluează, a povestit cu prilejul lansării noii colecţii, care conţine 18 modele de inspiraţie vintage, că s-a îndrăgostit încă de la vârsta de 16 ani de lenjeria intimă de lux.

„Ador să fiu înconjurată de lux şi frumuseţe. De aceea cred că am început să colecţionez lenejerie intimă din adolescenţă, deci de aproape 25 de ani. Colecţia mea este cu adevărat impresionantă la acest moment. Îmi aduc aminte că şi atunci când eram mică, obişnuiam să dau iama în sertarele unde îşi tinea mama sutienele şi chiloţeii. M-au încântat mereu aceste piese vestimentare practice, dar şi extrem de feminine“, povestea Dita într-un interviu din revista Vogue.

De altfel, chiar această pasiune a Ditei Von Teese pentru lenjeria intrimă a infulenţat-o în alegerea carierei, de actriţă şi artistă de show-uri cu tentă burlescă, scrie Daily Mail.

Chiar dacă meseria ei presupune să apară aproape goală în faţa publicului, Dita a mărturisit că şi ea are complexe fizice, la fel ca orice persoană normală. „Nu sunt mereu încrezătoare în ceea ce priveşte aspectul fizic. Dar încerc să mă iubesc aşa cum sunt şi să accept acele lucruri de care nu sunt mulţumită. Cred că este o atitudine pe care ar trebui să o aibă toate femeile, pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°