Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ProSport l-a scos la cafea pe Martinovic! Declaraţia de dragoste SUPREMĂ: "Şi dacă mor de foame nu mă duc la Dinamo!"

Publicat in Pro Sport, marți 8 noiembrie 2011 · ·

Novak Martinovic, omul clişeelor plăcute. Subiect de carte sau, în cazul de faţă, de articol în ProSport. Sârbul este diferit de restul fotbaliştilor şi, din nefericire, a fost nevoie de "sacrificiul" lui Galamaz pentru a-l descoperi. Dincolo de intervenţia de K1 de pe "Ilie Oană", dincolo de discuţiile legate de suspendarea de care a scăpat, Novak este omul care te face să îl asculţi cu plăcere, stâlcind uşor limba română în timp ce te priveşte cu acei "crazy eyes" cu care i-a cucerit pe suporterii Stelei.

După ce îi auzi pe Mirel Rădoi sau pe Bănel Nicoliţă vorbind despre Steaua, poţi jura că nu poate exista mai mult patos şi mai mulţi pumni strânşi în gol pentru această echipă. Ei bine, Martinovic s-a luat la trântă cu clişeul "iubesc Steaua". "E greu de spus ce simt acum. The way I play, cum se zice? Eu aşa sunt construit să joc, să mă dăruiesc. De aia iubesc Steaua, pentru că aici fanii mă apreciază pentru ceea ce le-am demonstrat. Joc fundaş dreapta, nu am mai făcut‑o până la Steaua, dar mă bag şi în poartă dacă e nevoie". Vorbe care, în mod normal, ar fi "aruncate" în folderul "declaraţii şablon". Numai că Martinovic le trăieşte, iar unui om normal îi e imposibil să fie ipocrit într-o limbă străină, aşa cum este româna pentru el. Mărturie că este sincer stă şi părul care i s-a zburlit pe mână când a rememorat momentele de la meciul cu israelienii.

"Căpitan la Steaua? Visul meu!"

"Oamenii din Serbia nu au o părere aşa bună despre România. Asta se întâmplă pentru că nu ştiu ce e aici. Dincolo de fotbal, pentru mine ţara asta a fost o surpriză". Îl provocăm pe Novak la o discuţie despre Serbia şi viaţa din Bucureşti. "Familia mea a fost alături de mine când am venit la Pandurii, dar şi după incidentul de la Ploieşti", începe Martinovic. Ochii ţintesc tavanul, iar mintea îi zboară înapoi spre Steaua. "S-a vorbit că eu trebuie să fiu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 31 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 25 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum o ora
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 39 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°