Este imaginea neconvențională, amintind de atmosfera Războiului Rece, prin care liderul mișcării anti-sistem Syriza speră să îi mobilizeze pe greci pentru a câștiga alegerile din 17 iunie.
Într-un moment în care partidele tradiționale și-au pierdut legitimitatea, Alexis Tsipras, liderul formațiunii anti-sistem Syriza, candidează pe o platformă care le propune grecilor nu doar mai puțină austeritate, relaxarea condițiilor fiscale impuse de Europa, resetarea datoriilor, dar și rămânea țarii în zona euro. Și totuși, pe ce se bazează atunci când spune electoratului că este capabil să smulgă Europei o înțelegere super avantajoasă Greciei?
Un șantaj psihologic
În realitate, Alexis Tsipras folosește o pârghie psihologică, speculând teama Germaniei de un moment Lehman Brother european și întorcând-o împotriva Berlinului. El avertizează că o ieșire forțată a Greciei din zona euro ar produce un cataclism economic care s-ar răspândi rapid, amenințând întreaga construcție europeană. De fapt, imaginea pe care o vinde electoratului său despre relația dintre Germania și Grecia este aceea a unei interdependențe similare coabitării din timpul Războiului Rece dintre SUA și URSS - o stare de „distrugere reciprocă asigurată”, spune Thomas Wright de la Brookings Institution într-un articol publicat pe platforma FP.
În această logică, Grecia este prea mare pentru a eșua, iar Germania va continua să o alimenteze și să o ranforseze fiscal tocmai pentru că riscurile de a nu o face pun în pericol chiar existența zonei euro. Dacă Atena nu va respecta termenii bailout-ului, cu siguranță că Berlinul și Banca Europeană Centrală vor trece la represalii, dar nu vor îndrăzni să meargă până la capăt, eliminând orice susținere financiară pentru economia Greciei. Alexis Tsipras este convins că nemții vor face ceea ce este necesar pentru a menține zona euro pe linia de