Bursa a scăzut cu 0,33%, într-o piaţă unde acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au atins un nou maxim istoric în primele minute ale şedinţei, iar lichiditatea a fost ridicată la 211,6 milioane de lei de mai multe deal-uri, prin care cel mai probabil câteva fonduri străine au rebalansat portofoliile.
La scurt timp după ora 11:30, în decurs de câteva minute au fost realizate mai multe deal-uri în valoare cumulată de 173 milioane lei (38,8 milioane euro).
Tranzacţiile negociate au vizat 0,82% din acţiunile Fondului Proprietatea (87 milioane lei), 0,17% din titlurile OMV Petrom (42,6 milioane lei), 0,78% din Transgaz (17,3 milioane lei), 2,78% din SIF Muntenia (15,7 milioane lei), 1,59% din SIF Oltenia (14,8 milioane lei), 0,12% din Banca Transilvania (3,9 milioane lei) şi 0,24% din SIF Moldova (1,6 milioane lei).
Bogdan Gherghe, analist "Tradeville", ne-a declarat: "Ultima zi de tranzactionare a trimestrului al treilea a fost impulsionată de un şir lung de tranzacţii deal, astfel rulajul total consemnat fiind cu mult peste media anuală. Evoluţia titlurilor ne-a confirmat estimările exprimate după şedinţa de joi, cei mai importanţi indici corectând o parte din plusul acumulat în ultimele săptămâni. În aceste condiţii, scenariul cel mai plauzibil pentru următoarea perioadă este o consolidare sub efectul discuţiilor legate de atingerea pragului maxim de îndatorare în SUA sau a tensiunilor politice din Italia. Totuşi, ne păstrăm opinia că situaţia actuală este o oportunitate de acumulare, perspectivele economice pozitive sau politica monetară expansivă a BNR, confirmată astăzi (n.r. ieri) printr-o tăiere suplimentară cu 0,25 puncte procentuale a dobânzii de referinţă, fiind argumentele pe care ne bazăm".
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,39%, iar indicele BET-NG, al titlurilor compan