Pe patinoarul Olimpic din Braşov
s-au desfăşurat meciurile 5 şi 6 ale finalei Campionatului Naţional de hochei dintre Corona-Fenestela Braşov, debutantă într-o finală de campionat naţional şi HSC Csikszereda, formaţie care câştigase anterior Cupa României şi Cupa Moll. Corona Fenestela, care câştigase primele două partide ale finalei, a avut neşansa ca de data aceasta să se prezinte pe patinoarul propriu cu o formaţie cu multe indisponibilităţi,datorate unor accidentări. Meciul al 5-lea ciucanii şi l-au adjudecat cu scorul de 6-1 (3-1,1-0,2-0). Braşovenii au început mai bine, au înscris primii prn Kiricenko,li s-au anulat un al doilea gol nejustificat după care au căzut lăsând iniţiativa oaspeţilor, care au şi câştigat clar. Meciul al VI-lea ,ultimul dealtfel, a fost o simplă formalitate pentru viitoarea campioană, care s-a impus cu scorul de 6-0 (3-0,1-0,2-0) prin golurile înscrise de Istvan Nagy 13,Ede Mihaly 15 şi 55, Attila Goga 17 şi 21, Ladislau Sikorcin 50. HSC Csikszereda a cucerit în acest sezon tot ceea ce era posibil, Cupa Moll, Cupa României şi Campionatul Naţional.
Formaţia Corona Fenestela Braşov are meritul ca după numai 4 ani de la constituire să atingă finala campionatului intern, fapt pentru care merită felicitări.
Pe patinoarul Olimpic din Braşov
s-au desfăşurat meciurile 5 şi 6 ale finalei Campionatului Naţional de hochei dintre Corona-Fenestela Braşov, debutantă într-o finală de campionat naţional şi HSC Csikszereda, formaţie care câştigase anterior Cupa României şi Cupa Moll. Corona Fenestela, care câştigase primele două partide ale finalei, a avut neşansa ca de data aceasta să se prezinte pe patinoarul propriu cu o formaţie cu multe indisponibilităţi,datorate unor accidentări. Meciul al 5-lea ciucanii şi l-au adjudecat cu scorul de 6-1 (3-1,1-0,2-0). Braşovenii au început mai bine, au înscris primii prn Kiricenko,li s