Infractorii urmăresc dacă proprietarii apartamentelor îşi ridică frecvent corespondenţa
De la începutul anului s-au înregistrat aproximativ 200 de furturi din locuinţe, săvârşite de persoane
de până-n 35 de ani.
Numărul furturilor din locuinţe creşte alarmant în oraşul Bacău. De la începutul anului s-au înregistrat peste 200 de infracţiuni de acest tip, săvârşite de persoane a căror vârstă nu depăşeşte 35 de ani. „Hoţii din locuinţe nu au concediu sau zile libere şi nici mustrări de conştiinţă atunci când se iveşte un moment prielnic pentru a sustrage bunuri uşor vandabile“, ne-a explicat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bacău.
Potrivit poliţiştilor, infractorii au pătruns în apartamente prin efracţie, după ce au studiat cu atenţie zona. „Mulţi dintre infractori se uită la cutia poştală, dacă a fost golită în ultimele zile. Aşa-şi dau seama că proprietarii sunt în concediu. Sunt atenţi dacă este lumină în casă şi dacă se aude zgomot în interiorul apartamentului“, a adăugat Narcisa Butnaru.
Hoţii riscă cel puţin trei ani de închisoare
În cele mai multe cazuri, infractorii au intrat în locuinţe prin geamurile de la balcon lăsate deschise sau prin uşile descuiate. „Hoţii nu se feresc să escaladeze blocul. Chiar zilele trecute au fost arestaţi doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, care în luna septembrie şi octombrie au spart şapte locuinţe de unde au sustras mai multe bunuri. Instanţa a emis pentru ei mandate de arestare preventivă de 30 de zile, însă riscă de la 3 la 15 ani închisoare“, a continuat purtătorul de cuvânt al IJP Bacău.
Banii trebuie ţinuţi la bancă
Numărul mare de furturi din locuinţe îi sperie, în special, pe băcăuanii care locuiesc la parter sau la primul etaj al imobilelor din cartierele mărginaşe. „Nici nu ştii la ce să te