Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"INTERVENŢIA CU ROMÂNII". TRAIAN BĂSESCU: "Nu iau în considerare demisia. Sunt de meserie comandant de navă, nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o să o ratez nici cu România"

Publicat in Gandul, miercuri 25 ianuarie 2012 · ·

După aproape două săptămâni de proteste în stradă, preşedintele Traian Băsescu a susţinut astăzi că s-a creat "o impresie falsă" că există o "ruptură între el şi românii pe drept nemulţumiţi de "aroganţa" clasei politice. Şeful statului a spus, răspunzând unei întrebări gândul, că nu ia în calcul varianta demisiei decât "dacă va fi evident că aceasta este soluţia", precizând, totodată, că ar putea avea în vedere iniţierea unui referendum în care să testeze nivelul de încredere pe care românii îl au în preşedinte. "Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioade de criză. Obiectivul major al unui preşedinte este să îţi asumi criza şi să treci ţara, să treci poporul prin criză. Deci, nu iau în considerare o asemenea soluţie decât dacă va fi evident că aceasta este soluţia", a spus Băsescu, care, vorbind despre eforturile care trebuie făcute în următoarea perioadă, a precizat: "sunt de meserie comandat de navă şi nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o s-o ratez nici cu România".

Şeful statului ţinut să aprecieze că este constant etichetat "în mod nedrept", comentând că "un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu este chiar dictator". "Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, fie că vorbim de Poliţie, de Parchet sau Justiţie", a adăugat el. Cât priveşte acuzaţia "Băsescu face dosare", preşedintele a spus că, dacă nu este vorba de rea-credinţă, aşteaptă ca procurorii să vină să spună care sunt presiunile la car sunt supuşi. Şeful statului a vrut să demonteze şi eticheta "Băsescu conduce PDL", comentând că "dacă l-aş fi condus eu ar fi fost mai bine condus".

Preşedintele a afirmat, de asemenea, că nu are "nimic de schimbat" în comportamentul pe care l-a avut în cele două mandate, admiţând însă că a făcut o "gafă" când a intervenit într-o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 8 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°