Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sănătatea gorjeană…în grevă

Publicat in Impact in Gorj, marți 15 octombrie 2013 ·

Cadrele medicale au declanşat, ieri, greva japoneză şi la Gorj. Această formă de protest va dura din 14 octombrie până în 16 octombrie, timp în care medicii vor purta banderole tricolore, urmând ca apoi, în 2 noiembrie, să fie un marş de protest la Bucureşti. Actul medical s-a desfăşurat normal.

Cele trei zile de grevă japoneză preced greva generală declanşată de medici din toată ţara. Aceasta va avea loc dacă în bugetul pentru anul viitor nu vor fi reflectate dorinţele medicilor şi asistenţilor medicali, care cer alocarea a 6% din PIB pentru sănătate. Următorul pas după această grevă japoneză va fi făcut de cadrele medicale pe 2 noiembrie, când aproximativ 50 de medici din Gorj vor pleca la Bucureşti, la marşul de protest. Ulterior, la 14 noiembrie se va stabili data la care va avea loc greva. „Este al doilea pas al Federaţiei SANITAS de declarare a grevei generale la nivel naţional şi este ultimul pas. Între 14 şi 16 octombrie purtăm banderole şi facem grevă japoneză. Urmează ca în data de 2 noiembrie să mergem la un miting la Bucureşti, pe traseul Piaţa Parlamentului-Ministerul de Finanţe-Guvern. Pe data de 14 noiembrie consiliul naţional al Federaţiei SANITAS să stabilească dacă greva generală este oportună în sistemul sanitar. La Bucureşti, Uniunea judeţeană a SANITAS Gorj va pleca cu 50 de persoane. La nivel naţional, revendicările federaţiei SANITAS sunt: alocarea a 6% din PIB pentru sănătate, asigurarea finanţării a sistemului sanitar pe ultimul trimestru al anului 2013, menţinerea actualului sistem de organizare a spitalului pentru asiguraţi, creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar începând cu ianuarie 2014”, a declarat Lucian Cârstoiu, preşedintele SANITAS Târgu-Jiu.

Activitatea medicală se desfăşoară normal

Actul medical din Spitalul Judeţean Gorj nu a fost influenţat în niciun fel de această grevă j

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Vânt puternic în mai multe zone ale ţării, până vineri seara

Mediafax acum 23 minute
Conform unui Cod galben emis pentru vineri, intervalul 10.00 - 23.00, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...65 km/h. În judeţul Caraş-Severin

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 51 minute
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum 40 minute
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum 39 minute
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Sârma pe care aleargă Mircea Geoană

Ziua News acum 23 minute
Lovit din mai multe direcții, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, aleargă literalmente pe sârmă în tentativa sa de a a-și lua revanșa după ce i-au fost furate voturile de către Traian Băsescu și de a obține un mandat prezidențial. Făr

Marcel Ciolacu, la Iaşi: Direcţia în care se îndreaptă în acest moment Moldova este direcţia corectă. Salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, că direcţia în care se îndreaptă Moldova este cea corectă, el precizând că salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor în Iaşi se situează la aproximativ 15

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°