Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţările în leasing virează de la euro spre lei, forţate de BNR

Publicat in Capital, marți 10 aprilie 2012 ·

Jumătate din companiile de leasing din România au şi oferte în lei, iar unele intenţionează chiar să-şi construiască o strategie de dezvoltare în jurul monedei naţionale

Mai multe companii de leasing din România încearcă să-şi mute ofertele de pe euro pe lei, forţate şi de noul regulament al Băncii Naţionale. Deşi până acum nu par să fi avut succes în faţa clienţilor, firmele de leasing sunt totuşi încrezătoare mai ales că dobânzile aferente finanţărilor în cele două monede tind să se egalizeze.

„Încercăm să mutăm oferta pe lei. Am venit cu oferte foarte bune la finanţările în lei. Mulţi jucători din piaţă sunt foarte competitivi, dar, din păcate, publicul nu este foarte încântat. Oferta noastră pare apetisantă din punctul nostru de vedere“, spune Antoaneta Curteanu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB. Potrivit acesteia, dobânzile pentru monedă naţională se învârt între 7,9% şi 8,5%, nivel apropiat de cel practicat la produsele în euro.

Împrumuturile şi produsele de leasing în lei vor avea un avantaj competitiv în contextul noilor norme de prudenţialitate care lovesc în primul rând produsele în euro. Gradul de îndatorare pentru produsele în monedă europeană nu va putea depăşi 10% din venituri. „Din acest punct de vedere, piaţa de leasing va fi afectată în sensul limitării accesului persoanelor fizice la leasingul în euro, nu însă şi la leasingul în monedă naţională, unde gradul de îndatorare va rămâne la 35%.

Pe termen scurt, impactul asupra pieţei va fi negativ, în sensul că unele persoane fizice care se încadrau în criteriile de eligibilitate până la data intrării în vigoare a noului regulament nu vor mai fi eligibile pentru finanţare, în principal din cauza diferenţelor de dobândă între euro şi lei“, spune Bogdan Speteanu, CEO al BCR Leasing. În acest context, apetitul clienţilor pentru îm­prumuturi în lei are toate şan

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 35 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 34 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum o ora
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum o ora
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum o ora
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°