Lumea a votat, exit poll-urile s-au facut si BEC-ul a anuntat rezultatele intr-un timp record. De aceasta data, controversele legate de exit poll-uri sunt (sau ar trebui sa fie) mai putin numeroase intrucit majoritatea institutelor care au facut exit poll-uri au avut rezultate notabile, scrie Catalin Augustin Stoica, directorul Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS), care a oferit exit-poll-uri in seara alegerilor pentru TVR, pe blogul sau, analizand profilul votantului fiecarei formatiuni politice. La randul sau, Mirel Palada, directorul Companiei de Cercetare Sociologica si Branding, care a oferit exit-poll-uri Antenei 3, publica pe blogul sau o galerie cu profilul votantilor, semnaland: "O treime din tigani au votat cu PP-DD".
In cele ce urmeaza, prezint profilele votantilor din 9 decembrie 2012. Citeva precizari: sondajele la iesirea de la urne reprezinta singura ocazie cind pot fi studiati efectiv alegatorii. Exit poll-urile permit doar studierea celor care s-au prezentat la vot. Stiu, pare un truism, dar am vazut zilele astea la diverse televiziuni discutii de genul “de fapt, electoratul de centru-dreapta este mult mai mare” sau “cei de stinga la nivel national sunt mult mai multi.” Or fi, dar eu (sau alti colegi care au coordonat exit poll-uri) nu ne putem referi decit la sustinatorii unor partide sau aliante politice care au iesit efectiv la vot. Potentialul dreptei sau al stingii la nivel national poate fi estimat, cu anumite marje de eroare, prin alte tipuri de sondaje decit cele de la iesirea de la urne.
In al doilea rind, exit poll-urile de la aceste alegeri au fost marcate de un fenomen inedit ca amploare. Este vorba de ponderea mare de refuzuri de a raspunde la intrebari; in cazul nostru, refuzurile au variat dramatic de-a lungul zilei intre 15 si 20%. Motivele acestor refuzuri sunt numeroase si amintesc aici doar doua