Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valiza e la Medvedev

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 mai 2008 ·

Noul preşedinte al Rusiei a depus jurământul şi a primit valiza cu codurile nucleare de la predecesorul Putin. Sursa: Reuters

La cei 42 de ani ai săi, Dmitri Medvedev a devenit oficial, ieri, al treilea şi cel mai tânăr preşedinte rus, după Boris Elţân (1991-1999) şi Vladimir Putin (2000- 2008), relatează AFP.

În timpul ceremoniei de învestitură desfăşurate la Kremlin, unde printre cei 2.400 de invitaţi s-a numărat şi ambasadorul României în Rusia, Constantin Grigorie, Dmitri Medvedev a jurat, cu mâna dreaptă pe Constituţie, să respecte şi să apere drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, suveranitatea, independenţa, securitatea şi integritatea Federaţiei Ruse. „Voi face totul pentru ca securitatea cetăţenilor noştri să nu fie doar garantată de lege, dar şi asigurată în mod real de către stat“, a mai spus Medvedev, insistând asupra necesităţii apărării libertăţilor civice şi juridice.

Anterior, predecesorul său, Vladimir Putin, a recunoscut că în trecut „au existat erori“. „Dar am reuşit să realizăm un progres rapid. Acum nu ne mai stabilim obiective pentru urmă toarele două sau trei luni, ci pentru viitorii 20-30 de ani. Este important să continuăm împreună politica angajată. Datoria de a avea grijă de Rusia a fost şi rămâne datoria mea supremă. Mi-am îndeplinit-o în toţi aceşti ani şi o voi face întotdeauna“, a ţinut să sublinieze Putin.

Potrivit AFP, bilanţul celor două mandate ale lui Putin se rezumă la două sintagme-cheie: „revenirea stabilităţii“ după haosul economic din timpul lui Elţân şi „reculul libertăţilor“. Însă şi la capitolul economie sunt necesare progrese suplimentare. Astfel, nivelul anual al inflaţiei a ajuns la 14%, ameninţ ând puterea de cumpărare într-o ţară unde salariul mediu este de 16.000 de ruble (440 de euro).

MUTĂRI ANTICIPATE

Putin devine azi premier @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°