Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imperiul imobiliar al lui Bercea

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 mai 2011 ·

Imperiul imobiliar al lui Bercea Mondial sau Sandu Anghel, atunci când răspunde la numele din buletin, numără cel puţin 35 de proprietăţi numai în Slatina. Este vorba de imobile şi terenuri cumpărate în nume propriu, în numele rudelor sau prin alţi interpuşi, majoritatea din Drăgăneşti, cu domiciliul pe străzile Gării, N. Titulescu sau Rampei. Sunt răspândite peste tot în municipiu, până şi în centrul vechi, unde are chiriaşi avocaţi sau traducători. Dacă unele terenuri le-a cumpărat tocmai pentru a construi, de acum celebrele „vile Bercea“, fără autorizaţie şi fără să respecte aproape nici o normă legală, altele le-a folosit numai pentru tranzacţionare. Iar tranzacţii a făcut şi cu, cel puţin la prima vedere, iluştri necunoscuţi, dar şi cu nume sonore din viaţa publică a judeţului. Astăzi, mulţi se dezic de personajul aflat după gratii, în timp ce datele despre tranzacţii, ce servesc în războaie politice sau de imagine, sunt plasate strategice pe adresele publicaţiilor locale.

Partenerii de afaceri ai lui Bercea, nume sonore

Una dintre tranzacţiile care a făcut să explodeze un nou subiect pe piaţă a fost aceea cu candidatul PNL la fotoliul de primar al Slatinei, Sorin Brătoi. Lista poate fi uşor continuată şi cu nume poate mai sonore. Preferate au fost terenurile sau terenuri şi imobile uşor de demolat şi reconstruit. Iulius Spak, fiul omului de afaceri Constantin Spak, a cumpărat un teren în suprafaţă de aproape 700 mp şi casă în suprafaţă de 131,61 metri pătraţi pe strada Cazărmii, vizavi de BCR. A demolat clădirea şi a revândut terenul un an mai târziu. Despre tranzacţie spune că nu o consideră ca fiind ceva deosebit: „Am cumpărat o casă în 2007 şi am vândut-o în 2008. Eu nu mai am treabă, nici cu Bercea, nici cu nimeni. Eu am alte probleme, personale şi la firmă“, a declarat Spak. Iulius Spak este şi consilier local slătinean, ales pe liste

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 2 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 30 minute
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 5 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 4 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°