Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(PORTRET) Mihai Petruț a intrat în elita antrenorilor de baschet

Publicat in Adevarul, joi 19 noiembrie 2009 ·

A luat pulsul baschetului la vârsta de trei ani, când pleca cu tatăl său, antrenor la CSS Bacău, în cantonamente şi turnee.

Mihai Petruţ a avut o copilărie specială. Nu s-a jucat în faţa blocului ca oricare alt copil de vârsta lui, ci a stat mai mult în sala de sport, acolo unde a descifrat de la cea mai fragedă vârstă tainele jocului de baschet. Cariera sa de jucător de baschet a început timid. A jucat la juniorii Clubului Sportiv din Bacău la nivelul juniorilor III. Din cauza înălţimii prea mici a pierdut teren în faţa colegilor. Şi-a dorit mult să rămână în baschet pentru a-şi pune în practică ideile sale despre acest joc. “Îmi place să-i învăţ pe elevii mei cum să joace un baschet eficient şi plăcut ochiului. Împreună cu colegii mei de la catedra de baschet a Liceului cu Program Sportiv am realizat lucruri deosebite la nivelul juniorilor. Profesorul Mircea Petrişor şi domnul Adrian Buzdrug m-au adus la Focşani”, a spus Petrişor. În primul an ca antrenor, Mihai Petruţ a dat lotului naţional de juniori doi sportivi:“Nu credeam vreodată că voi putea pleca din Bacău. Aveam totul acolo: familie, prieteni, începusem cu dreptul cariera de antrenor. După numai un an de zile reuşisem să mă calific la turneul final al junorilor III şi aveam deja doi sportivi la lotul naţional. Soarta a făcut să vin la Focşani şi să realizez lucruri mari pentru baschetul juvenil”.

Vicecampion al României cu LPS Focşani Profesorul are deja un palmares de invidiat ca antrenor: “Trei ani la rând ne-am calificat cu juniorii I la turneul final. În primul sezon ne-am clasat pe locul şase pe ţară. Am jucat finala Campionatului Naţional la juniori I, pierzând partida în faţa celor de la Cluj. Au urmat calificări în serie la turneela finale cu juniorii I, II şi III. Nu am reuşit până acum să luăm titlul naţional şi acesta rămâne marele meu vis. Vreau să iau cu o ech

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°