O altă orchestră de mare clasă a evoluat pe scena Sălii Mari a Palatului în seara de 13 septembrie: Filarmonica din Londra sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, pe care îl văzusem şi în ediţia din 2005 a Festivalului.

Cronică realizată de Olga Grigorescu

Atunci l-am apreciat ca pe un tânăr tumultuos, spectaculos, foarte eficient în gestică. Acum, ne-a impresionat prin viziunea echilibrată, bine dozată şi orientată spre o construcţie clară şi logică, de la început până la ultima notă a partiturilor. Gesturile lui sunt economice şi cu un efect direct, imediat, rezultatul fiind o muzică ce îţi atinge simţirea, dar ţi se aşază limpede în imagine şi prin organizarea ei.

Fără îndoială că acest fenomen nu s-ar putea produce dacă Jurowski nu ar avea la dispoziţie un ansamblu care să-i îndeplinească practic ideile şi intenţiile expresive. Filarmonica londoneză are o sonoritate de o frumuseţe cuceritoare, rotundă, omogenă, capabilă să coloreze diversitatea stilistică a lucrărilor alese, o precizie a atacurilor şi a încheierilor care te uluieşte. Nicio asprime, nicio duritate în cel mai puternic forte, o delicată ţesătură, curată şi vibrantă în piano. Alămurile, mai ales, îşi dezvăluie un glas de catifea, ceea ce nu se întâmplă prea des, chiar în marile orchestre.

Uvertura Marele Paşte rusesc

Literatura muzicală rusă îi este, desigur, foarte familiară lui Jurowski şi am simţit aceasta de la primele sonorităţi ale Uverturii Marele Paşte rusesc op. 36 de Nikolai Rimski-Korsakov, cu care s-a deschis programul.

Poate cea mai bună dovadă a unei interpretări valoroase este capacitatea ei de a-ţi revela calitatea deosebită a muzicii. Ascultându-i pe londonezii conduşi de Jurowski, am realizat încă o dată ce extraordinar orchestrator a fost Rimski-Korsakov, ce artă î