Astăzi debutează în Muzeul în aer liber din Dumbrava tabăra de meşteşuguri artistice tradiţionale “Fără limite – Împreună întru Tradiţie”.
CITEŞTE ŞI:
Târgul Creatorilor Populari din România umple Dumbrava Sibiului
Bunătăţi pe alese, la târgul „Slow Food“, din Sibiu
Ciobanii din Mărginimea Sibiului petrec astăzi la Tilişca
Peste 30 de participanţi din toată ţara se află zilele acestea la Sibiu pentru a lua parte la tabăra dedicată tinerilor cu dizabilităţi. Programul taberei include cursuri de pictură pe lemn, pictură pe sticlă, o excursie în scop turistic în Sibiu şi o seară astronomică în aer liber, printre altele. „Cei 30 de participanţi vor avea ocazia să înveţe meşteşuguri tradiţionale la alegere dintre brodat, olărit, pictură pe sticlă şi lemn, ţesut zgărdane şi împâslit. Scopul nostru este ca prin intermediul acestei terapii ocupaţionale, tinerii să realizeze obiecte de inspiraţie tradiţională, care vor putea fi comercializate reuşind astfel să se autosusţină financiar. Totodată, ei vor avea şansa să interacţioneze şi cu micii meşteri, participanţi la Olimpiada Naţională “Meşteşuguri artistice tradiţionale””, arată Mihaela Mondoc, muzeograf în cadrul CNM Astra.
În urma succesului primei ediţii de anul trecut şi a adoptării noului statut, Departamentul Creatorilor Populari cu Dizabilităţi a devenit legal parte componentă a Asociaţiei Creatorilor Populari din România, organizaţie care tutelează acest eveniment. Tot ceea ce iese mai frumos din mâinile tinerilor cu disabilităţi va putea fi admirat şi achiziţonat, în scop caritabil, de la Casa Artelor, în Piaţa Mică a Sibiului. Tabăra “Fără limite – Împreună întru Tradiţie” se va încheia în data de 22 august.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: