Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Audierea elevilor de la Liceul “Bolintineanu”, amânată. Incidente între părinţi şi poliţişti. Ponta: “Nu este mandat de aducere”

Publicat in Press Alert, vineri 5 iulie 2013 ·

Aproximativ 100 de elevi urmau să fie duşi, astăzi, cu autocare de la Liceul “Bolintineanu”, unde au susţinut ultima probă de bacalaureat, la Poliţie, pentru audieri. Părinţii elevilor au protestat, unii dintre ei îmbrâncindu-se cu forţele de ordine, informează Mediafax. Audierile au fost amânate. Premierul Victor Ponta a afirmat că a verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor legate de bacalaureat şi că nu există un mandat de aducere a copiilor, astfel că îi va solicita ministrului Justiţiei să discute cu procurorul general, “pe cale ierarhică”, despre această situaţie. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că audierile elevilor de la Liceul “Bolintineanu” au fost amânate pentru săptămâna viitoare, după ce procurorul de caz a decis ca mandatele de aducere emise pe numele a peste o sută de elevi să nu mai fie puse în aplicare, urmând să emită citaţii pentru aceştia.

Alexandru Niculae a precizat că decizia procurorului de caz a fost anunţată poliţiştilor. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei declara anterior că poliţiştii pun în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă, precizând că elevii vor fi duşi cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiţi şi nu sunt reţinuţi. În faţa intrării în curtea Liceului “Bolintineanu” au venit zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii la terminarea ultimei probe scrise din cadrul examenul de bacalaureat. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat şi câteva altercaţii între părinţi şi poliţişti. Premierul Victor Ponta a afirmat că a verificat ce se întâmplă în cazul cercetărilor procurorilor legate de bacalaureat şi că nu există un mand

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°