Max Reinhardt Până la Max Reinhardt, teatrul german (un teatru cu o lungă tradiţie elitistă) nu se confruntase cu masele mari de spectatori. Fusese un forum moral, aşa cum îl visase Max Reinhardt
Până la Max Reinhardt, teatrul german (un teatru cu o lungă tradiţie elitistă) nu se confruntase cu masele mari de spectatori. Fusese un forum moral, aşa cum îl visase Schiller, dar a cărui „morală“ era împărtăşită unui număr restrâns de spectatori. Nu-i de mirare, deci, că lui Reinhardt i s-a reproşat tocmai această deschidere frivolă spre publicul larg. A fost aspru taxat pentru eclectismul spectacolelor sale, dar şi pentru lipsa sa de îndrăzneală în perioada cea mai fierbinte a avangardei.
Şi totuşi, aportul adus de Reinhardt teatrului german este unul semnificativ: el a transformat regia dintr-un principiu organizatoric într-o formă de artă. Regizorul Bernd Wilms consideră că, „spre deosebire de Brecht, care a lăsat urme adânci în teatrul european, Reinhardt n-a vrut decât să epateze şi să aibă succes comercial”. “Motivul pentru care Reinhardt n-a fost niciodată iertat este acela că a transformat teatrul într-o artă dependentă de public şi de cererile pieţei”, scrie criticul Esther Slevogt.
Thomas Ostermeier
Atunci când în 1999 Ostermeier a preluat direcţia Teatrului Schaubühne, multă lume a acceptat cu greu ideea că un regizor atât de tânăr (avea 30 de ani) poate fi directorul unuia dintre cele mai importante teatre din Germania. Repertoriul impus de Ostermeier a fost iniţial unul format din piese de Sarah Kane, Mayenburg şi Ravenhill, dar în ultimii ani şi-a îndreptat atenţia şi spre Shakespeare şi Ibsen.
Oricât de paradoxal ar părea, Ostermeier este un tradiţionalist, iar teatrul este pentru el în primul rând o artă cu caracter social. „Trebuie să vorbeşti unui public despre lucruri importante pe