Peste 12.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în anul 2012, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în familie şi în mediul rural, arată Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale într-un răspuns transmis la solicitarea agenţiei Mediafax.
Potrivit datelor centralizate de Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în perioada ianuarie - decembrie 2012, 12.074 de minori au fost abuzaţi fizic, emoţional sau sexual, au fost neglijaţi, exploataţi prin muncă sau pentru comiterea de infracţiuni.
Dintre cei peste 12.000 de copii, 8.648 au fost neglijaţi, în 2.347 cazuri s-a dispus plasament în regim de urgenţă de către directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), iar în alte 115 de situaţii instanţa a dispus plasamentul în regim de urgenţă, cu ordonanţă preşedinţială.
Dintre cele 8.648 de cazuri neglijare a copiilor, 8.504 au avut loc în familie, 33 în servicii rezidenţiale şi nouă la asistenţi maternali.
Alţi 1.486 de copii au fost supuşi abuzului emoţional, în 120 de cazuri fiind dispusă scoaterea acestora din familii, iar în nouă cazuri, plasamentul în regim de urgenţă, cu ordonanţă preşedinţială.
De asemenea, potrivit sursei citate, 1.420 de copii dintre cei 1.486 înregistraţi ca fiind abuzaţi emoţional au fost agresaţi în familie.
Anul trecut au fost abuzaţi fizic 1.049 de copii, în 182 de cazuri directorul DGASPC dispunând plasamentul în regim de urgenţă. Pentru 20 de copii instanţa a dispus plasamentul în regim de urgenţă, cu ordonanţă preşedinţială.
Şi în cazul abuzului fizic, cei mai mulţi dintre copiii afectaţi, respectiv 978, au fost agresaţi în familie, 22 în unităţi de învăţământ, şapte la asistent maternal profesionist şi şase în instituţii rezidenţiale.
A