Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ieşeancă a fugit să nu moară arsă, dar a murit intoxicată cu fum | VIDEO

Publicat in Vremea Noua, luni 23 decembrie 2013 ·

Ieşeanca în vârstă de 61 de ani se afla în apartamentul său, din blocul A 13, de pe bulevardul Anastasie Panu, situat la etajul al treilea. Atunci când a izbucnit incendiul, în noaptea de sâmbătă spre duminică înainte de ora 2 dimineaţa, femeia a ieşit speriată de flăcări din casă şi, dezorientată, dar şi din cauza fumului dens şi negru, a urcat pe casa scării la etajele superioare ale blocului, în loc să coboare pentru a se salva. Imediat la faţa locului au ajuns pompierii, care au încercat să stingă focul. Vecinii care o văzuseră pe femeie au început să strige din balcoane că aceasta a urcat la alte etaje. Deşi au fost atenţionaţi că victima se refugiase mai sus, vecinii susţin că pompierii le-au transmis că nu se află nimeni acolo, şi că aceştia nu au urcat câteva etaje în plus, pentru a o salva. După ce flăcările au fost domolite, unul dintre pompierii ajunşi acolo a urcat scările şi a găsit-o pe femeie inconştientă, intoxicată cu fum, la ultimul etaj în casa scării.

„Incompetenţi. Din cauza lor a murit vecina“

Victima a fost scoasă în faţa blo­cului, iar medicii de pe echipajul SMURD au resuscitat-o mai bine de jumătate de oră. În cele din urmă, aceştia au declarat decesul, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la In­stitutul de Medicină Legală Iaşi. Cei mai indignaţi s-au arătat vecinii, care au precizat că le-au spus pompierilor să o caute, dar nu au fost ascultaţi. „Timp de 20 de minute le-am transmis că proprietarul apartamentului a urcat scările, dar degeaba. La fel, o femeie de la etajul al şaselea a strigat la pompieri să meargă să o caute, şi abia atunci s-au gândit şi ei să urce“, a afirmat un tânăr care locuieşte în acelaşi bloc cu victima. Tânărul le-a reproşat şi celor de la echipajul de Terapie Intensivă Mo­bilă că nu au verificat la timp etajele superioare, dar a fost ameninţat că dacă nu încetează să mai facă scandal va fi dat

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 43 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 21 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum 56 minute
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 4 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum o ora
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°