Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăcămintele au răsculat România!

Publicat in Libertatea, vineri 18 octombrie 2013 · ·

Au câştigat o bătălie, dar războiul lor pentru pământul pe care trăiesc nu s-a încheiat! Cele trei zile şi trei nopţi de proteste ale sătenilor din Pungeşti, Vaslui, au dus la o amânare a începerii explorărilor pentru gazele de şist.

Protestele începute paşnic la Pungeşti încă de luni au degenerat miercuri, când în sat au ajuns utilajele pe care reprezentanţii companiei Chevron ar urma să le folosească pentru explorarea în zonă. Nu mai puţin de 200 de jandarmi au fost aduşi pentru a-i struni pe sătenii aşezaţi în genunchi în faţa TIR-urilor care transportau utilajele.

Mâncarea “răsculaţilor” a fost pregătită de călugării de la Mănăstirea Grăjdeni

Mai mulţi martori au povestit că au văzut cum consăteni de-ai lor ar fi fost agresaţi şi, deşi reprezentanţii Jandarmeriei au negat informaţiile, cinci protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale. Abia ieri, reprezentanţii companiei Chevron au anunţat, printr-un comunicat de presă, că suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în zonă şi că prioritatea companiei este de a desfăşura o activitate “întrun mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător”. Protestele se mută la Mangalia

Cu toate acestea, 100 de oameni au refuzat să părăsească perimetrul şi susţin că această măsură este una temporară, mai ales că utilajele au fost mutate la doar câţiva kilometri distanţă de sat. Pentru a-i ajuta să reziste, călugării de la Mănăstirea Grăjdeni le-au adus ieri mâncare sătenilor din Pungeşti, care ţin piept marii corporaţii americane, iar pentru mâine este programat un protest la care şi-au anunţat prezenţa mii de români din întreaga ţară.

Vasluienii au reuşit ceea ce părea imposibil: au învins un imperiu economic

Acţiuni de acest tip se pregătesc şi la malul Mării Negre, după ce la Mangalia a ajuns prima instalaţie în zona Arsa - Hagieni, iar muncitorii care ar trebui

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 3 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 19 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 42 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°