Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea a mai pierdut un duel cu ceilalţi acţionari! La ultima şedinţă a CA s-au luat două hotărâri importante

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 22 octombrie 2011 · ·

Conducerea dinamovistă este pusă pe schimbări şi, după deciziile în privinţa suporterilor, a luat o serie de măsuri şi în ceea ce priveşte administrarea clubului. Cea mai importantă dintre acestea se referă la dreptul de semnătură, care de acum încolo nu va mai putea fi exercitat singular, ci doar în duet.

Frecuşurile din conducerea lui Dinamo nu s-au terminat şi, chiar dacă aparent la vârful "câinilor" este linişte, ultima hotărâre indică exact contrariul. Astfel, la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al roş-albilor s-au luat două hotărâri importante.

Borcea are nevoie de aprobare

Prima, aceea ca Dragoş Săvulescu să primească dreptul de semnătură, iar a doua se referă la exercitarea acestui drept pentru fiecare acţionar. Dacă până în prezent Nicolae Badea şi Cristi Borcea puteau lua orice decizie în numele clubului, acum este nevoie ca doi dintre cei trei acţionari să-şi treacă iscălitura pe orice act pentru ca acesta să devină valid. Interesant este că la şedinţa CA în cadrul căreia s-au stabilit ultimele coordonate de funcţionare a FC Dinamo nu a fost prezent şi Cristi Borcea, cel care pare principalul perdant odată cu intrarea în vigoare a noilor hotărâri.

Ameninţat că pierde semnătura

Dreptul de semnătură al lui Cristi Borcea a fost un subiect arzător în ultimul an şi jumătate la nivelul conducerii din "Ştefan cel Mare". Dacă în vara lui 2010, "Leonidas" a renunţat singur la el, în această vară a solicitat din nou să poată semna acte în numele clubului, cerere aprobată de CA. Totuşi, după doar câteva luni, când a lansat în presă un atac virulent la adresa lui Badea şi Săvulescu, Cristi Borcea a fost ameninţat că va pierde din nou dreptul de semnătură. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, acum acesta are nevoie de acordul ori al lui Nicolae Badea, ori al lui Dragoş Săvulescu, oameni care în ultima vreme au funcţionat p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 31 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°