Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste de groază. Fiul care şi-a omorât mama cu pompa de la bicicletă a vorbit după cinci zile de la comiterea crimei

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Absolvent de Relaţii Internaţionale, „călugărul Ambrozie", bolnav psihic, spune că şi-a omorât părinţii în numele Domnului.

Ieri a fost prima zi când Alexandru P. (38 ani), din Şuşani, bărbatul care şi-a omorât mama, Ioana P. (72 ani), pe 7 decembrie, lovind-o cu pompa de la bicletă în cap, a vorbit. De la comiterea crimei el nu scosese niciun cuvinţel, nici în faţa comisiei de expertiză medico-legală, dând dovadă de negativism verbal. Diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, Alexandru trăieşte într-o lume a lui crezându-se Divinitatea. Pentru câţiva ani buni el a fost chiar şi călugăr. Sătenii vor să nu se mai întoarcă în sat şi să fie internat într-un ospiciu. Ei sunt revoltaţi pentru că adesea l-au văzut umblând gol pe uliţele localităţii şi pentru că a intrat în altar, unde s-a îmbrăcat în haine preoţeşti şi a vrut să-l ia pe preot la bătaie. El este suspectat că şi-a omorât, anul trecut, şi tatăl.

Cu crucea la gât şi crime făcute în numele Domnului

„Mama s-a jucat la moară şi de asta a murit, de inimă rea. Am bănuieli că va merge în Rai. Cât am stat la călugărie, mi se spunea Ambrozie, părintele lui Dumnezeu. Acum mi-ar plăcea să mi se spună Eli, cea ce înseamnă părinte, în ebraică. Am avut barbă şi părul lung, dar le-am tuns pentru că se murdăriseră. Eu sunt slujitorul îngerului. Spuneţi că poliţiştii zic că eu am omorât-o pe mama? Ei sunt oameni cumsecade dar sunt afoni când este vorba de Dumnezeu. N-am vrut să o omor, dar măcina la moara noastră şi de aceea am lovit-o cu pompa. Eu sunt Domnul! (apoi recită din Eminescu şi continuă să răspundă întrebărilor). Eminescu e desuet, au apărut alţii care au stil. Cum pot susţine poliţiştii că eu am omorât-o? Amprentele de pe pompă e normal să fie ale mele, pompa era a mea, bicicleta a mea. Lui tata i-am dat o palmă şi atât! Vocile m-au îndemnat să fac asta!", spune bărbatul cu o voce joasă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 23 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 28 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 27 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 29 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 13 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°