Când au căzut de acord asupra grevei parlamentare, liderii USL au mizat pe faptul că vor împuşca doi iepuri cu o singură lovitură: vor pune o presiune suplimentară pe coaliţia aflată la putere şi vor câştiga un plus de imagine în opinia publică.

La început, când strategia a fost prezentată de cei doi co-preşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, şi după ce toate disuptele iniţiale din interiorul Uniunii cu privire la ideea de grevă au fost depăşite, părea că nimic nu poate submina demersul.

Nimic şi nimeni, în afară de cei care ar fi trebuit să-i asigure coerenţă şi decenţă.

Prin urmare, aşa cum se întâmplă în orice colectivitate scăpată din mână - în care cei care-şi văd de treabă sunt puţini, iar cei care vor doar să se căpătuiască sunt majoritari - strategia parlamentară a USL a intrat din prima zi de sesiune a Legislativului în malaxorul intereselor particulare ale aleşilor liberali şi social-democraţi.

Rupte, ca de obicei, de realitate, interesele pecuniare cu pricina şi, aş sublinia, modul atât de nescrupulos în care se încearcă satisfacerea lor riscă să pună între paranteze toate eforturile şi negocierile făcute pe axa Antonescu-Ponta, cu urmări încă dificil de cuantificat din punct de vedere electoral.

Greva de caviar la care a purces Opoziţia oscilează acum doar între ambiguitate şi oportunism, în condiţiile în care nu mai este atât de clar cât de grevă este greva şi la ce drepturi mai sunt greviştii dispuşi să renunţe, oricât de mult încearcă Victor Ponta şi Crin Antonescu să salveze aparenţele, prin declaraţii liniştitoare.

Prin urmare, invit aici cele două categorii de angajaţi din România - pe bugetari şi pe cei din sistemul privat - să ne împărtăşească: 1. De câte ori şi-au pus problema că pe timpul grevei statul ţi-ar putea deconta hotel, maşină, secretară şi indemnizaţii felurite? 2. De câte ori le-a trecut