Mulţi compatrioţi au criticat marşul de ieri al poliţiştilor, pe motiv că „oamenii legii“ nu aveau aprobare.
Eu găsesc că, dimpotrivă, au făcut un lucru bun: mişcarea înseamnă sănătate, mai ales când traseul dintre Piaţa Victoriei şi Palatul Cotroceni măsoară mai bine de trei kilometri. Iar la vederea câtorva burţi proeminente, revărsate peste centurile poliţieneşti, m-am convins că marşul era nu doar necesar, ci de-a dreptul obligatoriu.
Au zburat caschetele peste zidurile Palatului Cotroceni. Haioasă scenă! Au fost totuşi şi câţiva mai prost pregătiţi, ale căror caschete au aterizat, blege, departe de ţintă. În fine, or fi fost supraponderalii... Săptămâna viitoare, odată reveniţi la serviciu, se vor alinia cu toţii la casierie, să ceară bani pentru o nouă caşchetă. E şi normal, doar şi-au pierdut-o în lupta cu tiranul...
Căci, da, avem dovada clară a tiraniei: declaraţia fermă a unui protestatar, la microfoanele televiziunilor iubitoare de anarhie. „Nu vrea să stea de vorbă cu noi, deci e dictator!", a dezvăluit poliţianul, marcat de importanţa istorică a atitudinii sale.
Un altul părea pătruns de un fior patriotic. „De ce-i e frică de dialog? Să vină aici, să discute cu poporul! Noi suntem poporul!". Era, într-adevăr, o părticică din poporul poliţist care răcnea din toţi bojocii, ca la fotbal: „Ieşi afară / Javră ordinară!". Asta aşa, pentru a da o şansă dialogului...
În acest timp, într-un studio TV, un poliţist - ceva şefuleţ pe la sindicat - expunea doct tactica viitoare: „Vom continua protestele în continuare".
Pe alt ecran se auzea vocea instigatoare a unui vorbitor la Consiliul Naţional al PC (partiduleţul lui Felix): „Suntem în plină dictatură, iar dictatura poate fi înlăturată numai prin forţă. Prin forţa democratică a străzii!".
Mai pe seară, tot la televizor, un Gâgă sindical, unul Marica, ameninţa cu asalt
